Victor Ponta: Nu susținem proiectul privind pensiile speciale ale parlamentarilor

Data publicării:
original lso 2222

„Mai vreau să spun public că poziția doamnei ministru Plumb, exprimată ieri în Parlament, de respingere a unor pensii speciale este poziția Guvernului și o susținem în continuare. Nu susținem proiectul privind pensiile parlamentarilor, cred că un sistem de pensii echilibrat își dorește toată lumea și avem încă de făcut eforturi în această direcție, iar soluția nu este să avem pensii speciale

Ieri, ministrul Muncii, Rovana Plumb, asigura că Guvernul nu va susține aceste pensii speciale pentru parlamentari.

„Din punctul de vedere al Guvernului, în calitatea pe care o am de ministru al Muncii, nu susținem aceste pensii speciale pentru parlamentari”, a declarat ea.

O poziție oficială a venit și din partea Partidului Social Democrat. Purtătorul de cuvânt al partidului a declarat că PSD nu susţine proiectul deputatului Anghel Stanciu, considerând că parlamentarilor trebuie să li se calculeze pensia pe principiul contributivităţii, ca pentru toţi cetăţenii.

Potrivit proiectului, aleşii vor primi bani mai mulţi, în funcţie de mandatele de parlamentar. Cei care au un mandat vor primi 2.000 de lei, cei cu două mandate, 3.000 de lei, iar cei cu trei mandate, 4.000 de lei. Dacă proiectul de lege intră în vigoare, plata banilor se va face începând cu 2010, eşalonat. Iniţiatorii legii sunt 11 parlamentari PSD şi unul de la PDL. Proiectul a fost respins de Senat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...