Victor Ponta, prezent la ceremonia de învestire a noului prefect al Capitalei. Cine este Paul Nicolae Petrovan, înlocuitorul Georgetei Gavrilă

Data publicării:
paul nicolae petrovan

Primul-ministru Victor Ponta participă joi la învestirea Prefectului Municipiului Bucureşti, Paul Nicolae Petrovan. Acesta o înlocuieşte pe Georgeta Gavrilă, numită în mai 2012, imediat după instalarea Guvernului Uniunii Social Liberale.

Ceremonia de învestire are loc la ora 17:00.

Noul prefect, Paul Nicolae Petrovan, îndeplinea din decembrie 2013 funcţia de procuror militar-şef în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. El conducea Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiuni asimilate sau în legătură directă cu infracțiunile de corupție - Secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârşite de militari.

El va reveni la DNA după încheierea detaşării.

Mutarea lui Petrovan la Prefectură a fost dispusă în şedința de Guvern de miercuri, la propunerea lui Gabriel Oprea, ministru de Interne şi vicepremier pentru securitate națională.

Georgeta Gavrilă, prefectul înlocuit, nu este membru de partid, dar beneficia de sprijinul Partidului Naţional Liberal. Ea a fost numită prefect în Bucureşti în mai 2012, imediat după instalarea Guvernului USL, după ce din 2005 lucrase ca secretar general al Ministerului Apărării.

În aceeaşi şedinţă s-a decis şi detaşarea directorului executiv al Poliţiei Comunitare Voluntari, Daniel Mihai Răşică, în funcţia de prefect al judeţului Ilfov, în locul Speranţei Clişeru. Răşică beneficiază de susţinerea Partidului Social Democrat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri