Victor Ponta: PSD să arate că sprijină combaterea corupţiei

Data publicării:
v ponta FB

Foto: Facebook

În primăvară trebuie să facem noul proiect politic 2015-2019 care presupune două lucruri esenţiale: pe de o parte să avem grijă să îi apărăm şi să ne facem datoria faţă de cei peste cinci milioane de români care ne-au votat, iar pe de altă parte să încercăm să guvernăm bine şi să schimbăm în PSD lucrurile pe care toată lumea le cere să fie schimbate”, a spus Victor Ponta, după Comitetul Executiv Național a Organizaţiei de femei social-democrate.

În ceea ce priveşte schimbările în interiorul PSD, Victor Ponta a precizat că se referă la adopatarea unei decizii foarte clare şi a unei acţiuni clare şi consecvente prin care partidul să arate că sprijină în societate şi în interior combaterea corupţiei, a clientelismului politic şi a acumulări de putere doar la anumite persoane şi la anumite funcţii, potrivit Mediafax.

Victor Ponta a spus că această reformă i se aplică şi lui şi a arătat că are în vedere inclusiv schimbarea statutului PSD.

O reformă nu poate fi făcută decât printr-un efort colectiv şi aici mă refer la schimbarea Constituţiei, acolo unde va fi nevoie, la schimbarea legilor, la schimbarea stautului PSD”, a spus Victor Ponta.

El a arătat că statutul PSD va trebui să conţină prevederi foarte clare, care să nu mai lase loc de interpretări în acest sens.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri