Victor Ponta: Românii apreciază că nu mă mai cert cu Traian Băsescu

Data publicării:
ponta basescu -Mediafax Foto-Octav Ganea

 

"Am făcut un gest, o decizie care mi-a adus multe critici, de a încerca să normalizez nu relaţiile personale, pentru că aia e foarte greu după ce s-a întâmplat, ci relaţiile instituţionale cu preşedintele ţării: faimosul acord de colaborare instituţională. Important este că eu cred în continuare că, dincolo de prejudiciile pe care le-am suferit strict personal prin acuzaţii - unele le înţeleg, altele au fost exagerate - faptul că cele două instituţii nu s-au mai sabotat, nu a mai fost un război continuu, nu ne-am mai trezit că preşedintele nu îmi semnează mie o hârtie, eu îi iau lui avionul sau locul, cred că în ansamblu, pentru România, a fost un lucru bun”, a spus Victor Ponta la un post de televiziune. 

„M-am uitat pe cercetările de opinie publică şi cea mai mare parte a oamenilor, fără să devină fani ai lui Traian Băsescu sau neapărat ai mei, au spus "Da, domnule, asta e, mie îmi place de Ponta sau de Băsescu, dar dacă unul e preşedinte şi celălalt e prim-ministru, că nu se plac sau nu se suferă, trebuie să nu se mai certe şi să facă fiecare partea lui din job". Anul 2013 sigur va fi un an mult mai liniştit şi nici anul 2014 nu îl văd un an foarte agitat", a adăugat premierul.

Victor Ponta a mai spus că acordul încheiat între preşedinte şi premier nu îi este opozabil liderului PNL, Crin Antonescu, care va candida anul viitor pe ideea că este nevoie de un alt tip de preşedinte.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri