VIDEO | Cum și-a petrecut Diana Șoșoacă prima zi la Senat. De la semnat condica, în direct pe Facebook: „Am venit în groapa cu hiene”

Data publicării:
diana sosoaca face live pe fb din senat, fara masca de protectie
Diana Șoșoacă, prima zi la Senat: în direct pe Facebook, cu ie și fără mască. Foto: Inquam Photos / George Călin

Diana Șoșoacă și-a ocupat luni fotoliul de senator și a intrat direct în pâine, adică în direct pe Facebook din sala de ședințe. Ea a făcut un scurt bilanț al primei zile la Senat, avertizând că „pentru cei care nu fac față stresului chiar va fi o perioadă foarte stresantă”.

Primul lucru pe care l-a făcut proaspăta senatoare Diana Șoșoacă luni, după ce s-a așezat în fotoliul de parlamentar, a fost să deschidă telefonul și să înceapă o transmisie live pe Facebook.

Fără să poarte mască, ea a povestit cum și-a preluat mandatul și ce acte a semnat, apoi a prezentat sala mare a Senatului, filmând inclusiv tavanul, și pe colegii senatori, „o grămadă de oameni pe care i-ați văzut la televizor”.

În viziunea Dianei Șoșoacă, Senatul este o groapă cu hiene. 

„Dacă cineva a spus că am venit în groapa cu lei s-a înșelat. Am venit în groapa cu hiene. Parlamentul ăsta e locul în care nimic nu rămâne secret. Totul se aude, totul se înregistrează”, a spus Diana Șoșoacă, în timp ce se înregistra în direct.

„Probabil că pentru cei care nu fac față stresului chiar va fi o perioadă foarte stresantă”, a avertizat ea.

Senatoarea a schimbat apoi subiectul, vorbind despre un protest al avocaților, după care s-a întors în Senat, concluzionând: „E foarte frumoasă sala, am mai fost p-aicea”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri