VIDEO. Gafele politicienilor în 2015

Data publicării:
rus

Una dintre cele mai controversate declaraţii a fost făcută de fostul ministru al transporturilor Ioan Rus, la Digi24.

Ioan Rus, fost ministru al Transporturilor: „România are trei milioane de oameni din forța activă în occident, dintre care un milion fierari-betoniști, zidari, lucrează prin Europa. Au poate 1.500 euro salariu, de banii astia copiii se fac golani acasă și nevastă-sa curvă. De 700 de euro vin acasă jumătate”.

Ulterior, Ioan Rus şi-a cerut scuze public pentru afirmaţia sa, iar mai apoi şi-a dat demisia din Guvern.

O altă declaraţie contestată a venit de la un oficial din Ministerul Educaţiei. Vasile Şalaru, fost secretar de stat în Ministerul Educaţiei: „Eu aș vrea să văd o elevă de clasa a XI-a – a XII-a mergând frumos pe tocuri, dansând vals sau tango, stiind să fie o gazdă bună, dovedind cultura prin ceea ce citește, prin limbile străine pe care le vorbește. Mai în glumă, mai în serios, eu cred ca spatele drept și pieptul bombat și privirea înainte contează mai mult și optimismul pe care îl exprimă un tânăr îl ajută, după aceea, să privească altfel viața”.

Afirmaţia secretarului de stat a fost preluată şi de presa locală din Deva. În articolul respectiv se precizează că Vasile Şalaru ar fi spus că fetele ar trebui sa se ghideze după principiul: „pieptul în faţă, dosul în spate şi să leşine băieţii”. Fostul secretar de stat i-a acuzat pe jurnalişti că i-au modificat declaraţia, dar, în cele din urmă, şi-a dat demisia.

Cunoscută printre parlamentari ca având păreri despre orice subiect, senatoarea ALDE Cristiana Anghel a mers în mijlocul ciobanilor, în timpul protestului acestora pentru a-şi oferi ajutorul. Limbajul folosit nu a fost unul tocmai academic. „Ești prost!”, i-a spus Cristiana Anghel unui protestatar.

Pensiile speciale au reprezentat o miză uriaşă pentru senatori şi deputaţi. Aşa se explică entuzisumul unora dintre aleşi în timpul dezbaterilor.

Anghel Stanciu, deputat PSD: „Este momentul, stimaţi tovarăşi... să vă luaţi Parlamentul înapoi, pentru un Parlament curat, puternic, prefecţionist. Vă mulţumesc pentru votul dumneavoastră”. Până la urmă parlamentarii au urmat sfatului lui Anghel Stanciu şi şi-au votat pensiile speciale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate