VIDEO. Miniștri și foști șefi de stat atacați cu ouă, roșii și cerneală

Data publicării:
sova rosie

Incidentul a avut loc la finalul vizitei preşedintelui în Portul Constanţa, acolo unde s-a încheiat una dintre cele mai mari regate ale sezonului. Şeful statului cobora de pe nava şcoală Mircea şi se îndrepta spre maşină. Bărbatul nemulţumit a reuşit să ajungă foarte aproape de preşedinte şi l-a scuipat chiar în faţă. A fost imediat imobilizat de ofiţerii SPP şi dus la poliţie, pentru audieri.

Şeful statului nu este singurul demnitar care a trecut printr-o astfel de situaţie. Anul trecut, ministrul Transporturilor, Dan Şova a fost atacat cu o roşie, în timpul unei conferinţe de presă, de o tânără, membră a unei organizații non-guvernamentale.

Printr-un incident similar a trecut şi Emil Constantinescu. În 2000, fostul preşedinte a fost stropit cu cerneală albastră de către Faur Isaia.

Şi Ion Iliescu a fost în centrul unor incidente asemănătoare, după ce şi-a încheiat mandatele. El a fost atacat cu zăpadă și cu ouă. Iar în urmă cu patru ani, Ion Iliescu a fost bombardat cu monede de revoluționari.

Fostul premier Emil Boc a fost şi el ținta nemulțumirii populare. În urmă cu trei ani, la Galați, trei oameni au aruncat cu ouă spre fostul prim-ministru în momentul în care ieșea din sediul Prefecturii Galați.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri