VIDEO Monica Macovei, candidat la alegerile prezidenţiale. „Am pus bazele independenţei justiţiei şi am construit DNA. Acum, nu ca până în 2004, corupţii plătesc pentru faptele lor”

Data publicării:
macovei

Într-o înregistrare postată pe site-ul Macoveipresedinte.ro, europarlamentarul Monica Macovei şi-a anunţat oficial candidatura la alegerile prezidenţiale din această toamnă.

Cu puţin timp înainte de acest anunţ, preşedintele Traian Băsescu aprecia că Monica Macovei nu are şanse de îzbândă în alegerile prezidenţiale, cu toate că „are toate datele pentru un bun candidat”. Ulterior, el a completat: „Pentru mine nu e nicio surpriză, ştiam că şi-o va anunţa”, a declarat şeful statului la B1TV. El a acuzat-o apoi pe Macovei de demagogie, pentru că s-ar fi erijat în salvator al justiţiei. (Restul declaraţiei, aici.)

Monica Macovei este europarlamentar ales pe listele Partidului Democrat Liberal, care l-a desemnat drept candidat la alegerile prezidenţiale pe Cătălin Predoiu, un alt fost ministru al Justiţiei. Reacţia acestuia după anunţul făcut de colega sa de partid a venit prompt:

Monica Macovei a ales un drum în afara partidului. E o decizie care o împiedică să mai privească în ochi PDL-iştii care au dus-o în Parlamentul European, a spus Cătălin Predoiu, candidatul PDL la alegerile prezidenţiale, citat de Mediafax.

Candidatul Alianţei Creştin Liberale, Klaus Iohannis, nu consideră că noua candidată constituie o ameninţare în cursa pentru Cotroceni: „În mod paradoxal, cred că, dacă este aşa cum se aude - că doamna Macovei doreşte să candideze - cred că va afecta semnificativ şansele Partidului Mişcarea Populară.” Rugat să îşi spună părerea despre noul contracandidat, el a declarat, la Realitatea TV: „Ştiţi bine că eu nu fac aprecieri asupra persoanelor. Fac aprecieri asupra proiectelor politice. Oricum doamna Macovei nu a prezentat niciun proiect politic acum în această conjuctură şi nu am ce să evaluez.

Candidatul Partidului Mişcarea Populară, Cristian Diaconescu, beneficiază de susţinerea preşedintelui Traian Băsescu.

Iată textul complet al anunţului de candidatură a Monicăi Macovei pentru Cotroceni:

„În urmă cu două luni, nu mi-aş fi imaginat că voi veni în faţa voastră cu acest anunţ. Abia am terminat o campanie pentru a fi realeasă în Parlamentul European. Doream să continui de la Bruxelles, şi în acest nou mandat, lupta împotriva corupţiei şi fraudei, pentru competiţie corectă în economie, care să aducă românilor investiţii şi locuri de muncă.

Între timp, ceva s-a schimbat însă în România. Şi eu, ca şi voi, sunt nemulţumită de opţiunile de vot care ni s-au oferit. Opţiunile de vot care ne sunt impuse de partide nu au fost testate în nici o bătălie electorală naţională.

De curând, mii şi mii dintre voi m-aţi chemat să întru în cursa pentru Cotroceni. Răspund acum şi candidez. Nu a fost o alegere uşoară, dar este o provocare pe care mi-o asum cu hotărâre şi credinţă.

Mi-am început cariera ca tânăr procuror, am devenit apoi avocat pentru drepturile omului, am lucrat pentru a aduce pacea şi democraţia în ţări care trecuseră prin războaie. La sfârşitul lui 2004, am fost numită Ministru al Justiţiei. Era un moment în care de reforma justiţiei depindea intrarea noastră în Uniunea Europeană. Am pus bazele independenţei justiţiei şi am construit DNA. Acum, nu ca până în 2004, corupţii plătesc pentru faptele lor.

Acum cinci ani, am mers la Bruxelles. Am vrut să-mi servesc ţara în continuare şi să contribui ca România să fie un stat modern şi prosper în Europa. Prin eforturile mele, în curând, infractorii din toată Europa îşi vor pierde şi averile nejustificate.

De ce candidez acum? - vă întrebaţi. Candidez pentru că ştiu că putem mai mult. Trebuie să dorim mai mult şi să ştim că putem mai mult ca ţară. Nu avem altă şansă decât să cerem mai mult în aceste alegeri.

În acest an, România este la răscruce. Putem merge înainte sau putem să ne întoarcem cu 10 sau 20 de ani în urmă. Alegerea este a noastră. Aşa cum eu am decis să candidez, şi voi trebuie să decideţi să vă implicaţi. Aceasta este România voastră. Acesta este viitorul vostru. Cei care vi-l fură vă fură mai mult decât bani din buzunar. Vă lipsesc de investiţiile care fac economia mai bună, pun pe fugă afacerile care creează locuri de muncă, vă fură din banii de sănătate, din educaţia copiilor voştri. Fură din viitorul vostru şi din viitorul copiilor voştri.

România are un potenţial uriaş. Ca preşedinte, voi asigura pentru România o economie liberă şi sănătoasă, care creează locuri de muncă şi oportunităţi pentru tineri şi o viaţă decentă pentru pensionari. O Românie în care educaţia şi sănătatea sunt priorităţi. O Românie care este respectată de partenerii din Europa şi de peste Atlantic. Dar nu pot face asta singură. Am nevoie de ajutorul vostru. Am nevoie ca şi voi să credeţi că şi voi puteţi face schimbarea în bine.

Veniţi astăzi lângă mine, implicaţi-vă în campania mea. Aveţi de ales: îi lăsaţi să vă distrugă viitorul sau veniţi acum lângă mine să ne câştigăm împreună viitorul.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri