Viorica Dăncilă, interviu în Politico: „România nu are voie să facă ce fac alte state. Este un standard dublu”

Data publicării:
dancila parlament captura

Premierul Viorica Dăncilă a acuzat, într-un interviu acordat Politico, guvernele Uniunii Europene de standarde duble pentru că au criticat România din cauza corupţiei şi a intervenţiei jandarmilor la protestele antiguvernamentale din 10 august 2018.

viorica vasilica dancila cex inquam octav ganea 20181210 182440_OGN_3110-01
Premierul Viorica Dăncilă Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Dăncilă a precizat că problema corupţiei este prezentă şi în Europa de Vest şi a arătat că nu a existat o indignare a liderilor UE atunci când au existat ciocniri între forţele de ordine franceze şi „vestele galbene“.

„România nu are voie să facă ce fac alte state”, a spus Dăncilă, potrivit News.ro.

„Am văzut ce s-a întâmplat cu «vestele galbene» în Franţa”, a spus ea, făcând referire la protestele de stradă faţă de politicile preşedintelui francez Emmanuel Macron care au dus la violenţe. „Nimeni nu a avut nicio reacţie. Este un standard dublu. Nu am văzut pe nimeni să vină în Parlamentul European şi să spună «Ne dorim o rezoluţie privind Franţa»”.

Dăncilă a criticat şi comparaţiile între guvernul României şi cele din Ungaria şi Polonia, ţări vizate de proceduri de infringement din partea Uniunii Europene pentru că încalcă valorile fundamentale ale blocului european. Aceste comparaţii au fost făcute de Guy Verhofstadt, liderul grupului ALDE din Parlamentul European.

„Dacă el consideră că îşi poate face campanie în detrimentul României şi să acuze un stat ca România, nu cred că aceasta este o cale constructivă de a lucra”, a precizat premierul.

De asemenea, ea consideră nedrept faptul că doar România şi Bulgaria sunt vizate de Mecanismul de Cooperare şi Verificare privind justiţia al Comisiei Europene.

„Acest mecanism, se spune, ar ajuta România şi Bulgaria. Vorbeşte despre corupţie. Dar am văzut acte mari de corupţie în Olanda, în Franţa, Germania. Nimeni nu a cerut introducerea unui astfel de mecanism acolo”, a precizat Dăncilă.

În cel mai recent raport din noiembrie, Uniunea Europeană a criticat România dur, acuzând Bucureştiul că a regresat în lupta anticorupţie. Comisia Europeană a cerut României să modifice legile privind reforma justiţiei şi a codului penal.

Întrebată fiind dacă va respecta recomandările Comisiei, Dăncilă a precizat că unele dintre ele încalcă Constituţia, însă guvernul este deschis către altele.

Ea s-a descris ca fiind „pro-europeană convinsă” şi a afirmat că va discuta cu liderii europeni în următoarele zile pentru a-i asigura privind starea democraţiei şi a statului de drept în România. Dăncilă se va întâlni cu preşedintele Consiliului UE, Donald Tusk, joi.

„Pentru a rezolva anumite probleme, nu cred că trebuie să pui pe cineva la colţ sau să îl arăţi cu degetul – ceilalţi trebuie să vină să te susţină pentru a rezolva aceste probleme”, a spus ea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...