Viorica Dăncilă: O remaniere va exista. Luni termin evaluarea. Ce spune despre Tudorel Toader

Data actualizării: Data publicării:
Viorica Dăncilă în ședința de Guvern. Foto: gov.ro
Viorica Dăncilă în ședința de Guvern. Foto: gov.ro

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a anunţat miercuri, înaintea şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD, că va exista o remaniere guvernamentală, iar lunea viitoare va finaliza evaluarea.

viorica dancila_govro
Viorica Dăncilă în ședință de Guvern. Foto: gov.ro

Actualizare 12:15. Viorica Dăncilă a făcut noi declarații la Parlament despre remanierea Guvernului.

Vă asigur că încă nu este nicio listă făcută”, a spus Viorica Dăncilă la Parlament.

Premierul a mai spus că va fi evaluată foaia de parcurs pentru fiecare ministru, dar că va fi făcută și o evaluare politică.

Eu nu voi face o evaluare legaăt de nume, voi face o evaluare legată de activitatea fiecărui ministru, să vedem cum și-a îndeplinit fiecare programul de guvernare”, a mai spus premierul.

Daăncilă a adăugat că Tudorel Toader nu merge la discuția de la Cotroceni pentru că „este o delegație politică”.

În ceea ce privește o demitere a ministrului justiției, Dăncilă a spus că încă nu a făcut o evaluare pe care fiecare minister.


„O remaniere va exista. Luni termin evaluarea”, a precizat ea, la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

Viorica Dăncilă se află la Parlament, pentru a participa la o ședință la vârful PSD înainte de consultările de la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis. Premierul și Marian Oprișan sunt în biroul de la Parlament al lui Liviu Dragnea. Potrivit informațiilor Digi24, PSD participă la consultări cu o delegație de 5 persoane. Doi dintre cei care vor merge sunt președintele partidului, Liviu Dragnea, și șeful comisiei speciale pentru legile justiției, Florin Iordache. În ședința care se desfășoară acum în biroul lui Dragnea urmează să fie stabiliți și ceilalți membri ai delegației.

În ceea ce privește remanierea, potrivit ultimelor informații, vicepremierii Paul Stănescu şi Viorel Ştefan ar urma să părăsească Guvernul. Numele lor sunt cele mai vehiculate, înaintea unui anunţ oficial privind remanierea Cabinetului Dăncilă.

Paul Stănescu este unul dintre liderii PSD care au semnat scrisoarea prin care îi cereau demisia lui Liviu Dragnea. În locul său, la conducerea ministerului Dezvoltării ar putea fi numită Lia Olguţa Vasilescu. Ministrul interimar al Cercetării, Viorel Ştefan, ar putea fi înlocuit de Niculae Bădălău, preşedintele PSD Giurgiu şi unul dintre contestatarii lui Liviu Dragnea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri