Video Virgil Popescu: Factura mea e de 120 de lei la 140 KWh. Vreau să văd și factura domnului Drulă. Induceți panica

Data actualizării: Data publicării:
Untitled
Foto: captură video Digi24

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a acuzat USR, partidul care a inițiat moțiunea simplă împotriva sa, de „subminarea sectorului energetic românesc”. Despre moțiune, acesta a spus că a fost făcută „exact cum pregăteşti un ghiveci românesc cu legume, câte ceva pentru fiecare, câteva mesaje”. Ministrul spune că „USR sperie românii cu facturile de la gaze și curent” și i-a îndemnat pe liderii săi și pe alții din Opoziție să-și arate facturile.

„În timp ce la București USR mimează grija față de sectorul energetic românesc, la Strasbourg, săptămâna viitoare vor fi supuse la vot Directiva RED 3 regenerabile împreună cu două amendamente nefavorabile energiei hidro din România, iar cel mai activ susținător al acestora este Nicolae Ștefănuță.

Atât de dramatică este situația, încât am primit mesaje din partea reprezentanților în Parlamentul European al unei alte țări aliate, pentru a ne asigura că interesele meschine ale USR nu pun în pericol întreaga arhitectură energetică europeană.

Deci, la Bruxelles aleșii pe listele USR sabotează pe față România! Haideți să vedem ce fac și în România.

(...)

USR, vă acuz de subminarea sectorului energetic românesc și vă cer să luați măsuri împotriva dlui Ștefănuță și a tuturor europarlamentarilor USR care se opun energiei hidro în România și Europa! Totul trebuie să aibă o limită!

Nu poți, din dragoste pentru propria imagine, să arunci în aer o țară întreagă. Așa ați făcut tot timpul, stimați useriști, și pentru asta vă va judeca o țară întreagă, inclusiv cei care v-au votat.

Despre moţiune pot să vă spun că a fost făcută exact cum pregăteşti un ghiveci românesc cu legume, câte ceva pentru fiecare, câteva mesaje, (...) totul condimentat cu minciuni, exagerări şi o aromă inconfundabilă de panică. Nu ştiu cine anume a redactat acest document numit moţiune, dar pot să vă spun că este un om de un cinism ieşit din comun. Să minţi în faţa Parlamentului şi în faţa românilor despre vieţi pierdute la Complexul energetic Oltenia este dezonorant şi descalificant.

Spuneți-ne voi cum moare câte un angajat al CEO la fiecare 5 zile, pentru că am sunat la Complex ca să verific informația și am aflat că în anul 2022 au fost înregsitrate ZERO accidente mortale și 5 accidente de muncă, cele mai puține de la înființarea CEO.

Specula nu a fost încurajată de Guvernul PSD-PNL. Specula ar fi fost încurajată dacă nu am fi luat măsurile din OUG 119.

Specula a fost descurajată de la adoptarea Ordonanței de Urgență de săptămâna trecută și acest lucru se vede în cantitățile mai mici care au început să fie tranzacționate PZU. Asta înseamnă că energia nu se mai vinde succesiv pentru a-i crește prețul, ci se vinde direct la cel care nevoie de ea.

USR sperie românii cu facturile de la gaze și curent, în cel mai cinic și deplorabil mod posibil. Iată factura mea. Iată cât am plătit eu. Vreau să văd și factura domnului Drulă, a dnei Prună și da, Ludovic, vreau să văd și factura ta!

Și dragi colegi din Opoziție, haideți să arătați toți facturile!

Este factura mea, unde locuiesc în București. E în valoare de 120 de lei. Am consumat 140 de kwh. Este adevărat, am și o locuință la Drobeta Turnu Severin, unde sunt și prosumator, acolo și costurile sunt ceva mai mari, pentru că mi-am instalat pompe de căldură, ca să economisesc gaz.

Apropos, nu am văzut pe vreun lider politic al Opoziției din România să îndemne românii să folosească becuri cu LED, nu incandescente, pentru că acestea cu LED consumă mai puțin; nu am văzut să încurajeze cineva susținut ca românii care au posibilitatea să devină prosumatori; nu am văzut pe cineva să le și spună cum pot nu să facă economii la gaze și energie electrică pentru țară, ci pentru a rămâne ei, oamenii, cu mai mulți bani la dispoziție la final de lună.

Am văzut doar oameni din Opoziție care sădesc panică, și se uită bucuroși când ea se propagă, și am văzut oameni din Coaliție, care caută soluții.

Iată adevărul care trebuie să stopeze panica artificial creată: 80% dintre consumatorii români, adică un număr de 7.189.415 consumatori consumă până în 156 kwh energie electrică. Adică sunt complet acoperiți de plafonul impus prin OUG, acela de 300 kwh, din care primi 255 la preț de 80 de bani.

Mai mult, 11% dintre consumatorii români consumă până în 292 kwh energie electrică și doar o mică parte dintre ei va trebui să plătească diferența la preț pentru doar 37 de kwh, dintre 255 și 292 kwh.

Deci, ca să fie clar, dacă o gospodărie consumă 275 de kwh pe lună, aceasta va avea 255 de kwh acoperiți de plafonul de 80 de bani și doar 20 kwh la prețul din contract. (...) Tot ceea ce faceți este să induceți panică, crezând că românii se vor uita către voi cu încredere.

(...)

Asta nu este o moțiune simplă, unii dintre autorii săi sunt mai simpli. Este o declarație politică pe steroizi, bună doar să agite puțin lucrurile, de parcă războiul de la graniță și contextul european delicat nu ar fi fost suficiente", a afirmat Popescu, la dezbaterea moţiunii simple iniţiate de USR.

Camera Deputaţilor dezbate, marţi, moţiunea simplă iniţiată de USR împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu.

Moţiunea simplă este intitulată „România fără energie. Românii plătesc factura pentru incompetenţa lui Virgil Popescu".

În moţiune, USR susţine că orice zi în plus în care Virgil Popescu este ministru înseamnă „încă o oră de frig pe care românii o vor îndura la iarnă”.

„Virgil Popescu este un izvor nesecat de nepricepere. Este emblema acestui guvern eşuat, format din băieţi nu prea deştepţi. Iar acest lucru se vede în facturile fiecărui consumator din România. A început să se vadă dureros pe cardul angajaţilor din industria prelucrătoare. Şi se vede în datoria de la buget pe care Guvernul României o are de achitat companiilor furnizoare de energie electrică: 40 de miliarde de lei - chiar dacă în ultimele săptămâni s-au jucat cu această cifră mai ceva ca la ruletă”, se menţionează în document.

Moţiunea a fost depusă în 1 septembrie de USR, fiind susţinută şi de deputaţii independenţi aparţinând Dreptei.

Liderul AUR, deputatul George Simion, a precizat atunci că şi partidul pe care îl conduce susţine acest demers, arată Agerpres.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri