Votul pentru Guvernul Cîțu va fi da joi, la ora 16

Data publicării:
citu-conferinta-premier-desemnat-inquam-calin
FOTO: INQUAM PHOTOS - George Călin

Şedinţa Parlamentului privind învestirea Guvernului Cîţu va avea loc joi, de la ora 16,00, au decis, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, potrivit Agerpres.

În 28 februarie, premierul desemnat, Florin Cîţu, a depus, la Parlament, lista Cabinetului şi programul de guvernare. Singura modificare în componenţa Guvernului Cîţu faţă de cel anterior, al lui Ludovic Orban, este propunerea lui Lucian Heiuş pentru portofoliul Finanţelor.

Miniştrii propuşi au fost audiaţi săptămâna trecută în comisiile parlamentare de specialitate, nouă dintre ei primind aviz pozitiv, ceilalţi şapte fiind avizaţi negativ de deputaţi şi senatori. Avizul comisiilor este consultativ.

Conform prevederilor regulamentare, programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţă comună.

Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Votul este secret, cu bile. 

Editor: Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri