Sari la conținut
News Alert

Votul prin corespondență, ignorat în diaspora. S-au înscris doar 2.000 de români din două milioane

Pe 31 august se încheie perioada în care românii care trăiesc peste hotare se pot înscrie în Registrul Electoral pentru a vota la alegerile parlamentare.

Doar că numărul celor care au completat formularele este foarte mic: aproape 1.500 în Spania, 700 în Italia şi numai 20 în Statele Unite.

Sunt un pic îngrijorat legat de modul în care o să ne organizăm pentru a crea condiții să voteze cât mai multă lume din diaspora”, spunea premierul Dacian Cioloș în ședința de Guvern de săptămâna aceasta.

Consulatele şi ambasadele sunt gata să ofere informaţii şi asistenţă.

„Cetăţenii români care merg şi solicită servicii consulare în timpul în care aşteaptă soluţionarea cazurilor respective ar putea foarte uşor să solicite sprijin pentru completarea cererii, să se înscrie în Registrul Electoral”, spune Anamaria Almășan, însărcinat cu afaceri ad interim la Madrid.

În Consulatul României la Madrid e foarte mare aglomeraţie, e cel mai mare consulat din Spania unde vin aproximativ 500 de români zilnic în lunile de vară. Cu toate acestea, numărul celor care ajung să se înscrie în Registrul Electoral este încă foarte foarte mic”, relatează Ciprian Bălțoiu, corespondent Digi24 în Spania.

„Am completat un formular acolo, la vot prin corespondență. Ca să nu mai stau la coadă. Nu te aștepta că am făcut-o din proprie initiațivă. Mi-a dat o doamnă de acolo și, cum nu mă costa nimic, am completat-o”, spune un român din Spania.

Parlamentarii care au promovat legea recunosc că efectele se lasă aşteptate.

Va dura probabil patru ani, opt ani, două cicluri electorale până când oamenii vor înţelege sistemul, dar oricum, el este un progres”, spune Ovidiu Raeţchi, parlamentar pentru diaspora.

Legea votului prin corespondenţă a venit ca o soluţie pentru cozile şi disconfortul pe care românii din diaspora le-au înfruntat în 2014, la al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. Actul normativ introduce votul prin corespondenţă sau înfiinţarea secţiilor locale, la cererea a cel puţin 100 de cetăţeni.

Români înscriși în Registrul Electoral

Spania - 1497

Italia - 700

Franţa - 140

Statele Unite - 20

sursa: AEP

Etichete: romani spania , video , romani italia , registrul electoral , vot corespondenta

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale