Poliţist inculpat pentru proxenetism şi trafic de persoane. El a recrutat o femeie pe care a obligat-o să se prostitueze în Europa

Data actualizării: Data publicării:
masina de politie
Agentul lucra în Poliție din 2013. Foto: Poliția Română

Un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş este inculpat într-un dosar de proxenetism şi trafic de persoane, fiind suspectat că a obligat o femeie să se prostitueze în diverse ţări europene, banii obţinuţi de aceasta fiind luaţi de către agent. Poliţistul activa în Biroul Rutier Piteşti, a fost încadrat în Poliţie în 2013 şi nimic din comportamentul său nu a dat de bănuit că se ocupa şi cu traficul de femei.

„La data de 27 noiembrie 2025, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Piteşti au dispus reţinerea a 4 inculpaţi, cu vârstele cuprinse între 21 şi 33 de ani cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de proxenetism. În sarcina unuia dintre inculpaţi (agent de poliţie), în vârstă de 33 de ani, s-a reţinut şi comiterea infracţiunii de trafic de persoane”, se arată într-un comunicat dat publicităţii joi de DIICOT.

Potrivit procurorilor, în luna noiembrie 2024, poliţistul ar fi recrutat, în scopul exploatării sexuale, prin metoda „loverboy”, o femeie pe care a obligat-o să practice prostituţia în locaţii din Elveţia şi Irlanda, până la data de 26.11.2025.

Procurorii spun că o parte dintre sumele de bani provenite din traficarea femeii a fost însuşită de către poliţist.

El şi ceilalţi inculpaţi sunt acuzaţi că au obţinut beneficii materiale şi din înlesnirea activităţii de prostituţie, pe teritoriile Elveţiei, Germaniei, Marii Britanii şi Irlandei, pentru patru tinere, una dintre ele fiind căsătorită cu unul dintre inculpaţi.

Procurorii au făcut şi percheziţii la ersoanele vizate în acest dosar, în urma descinderilor fiind găsite şi ridicate o cantitate de cocaină, înscrisuri, dispozitive de stocare a datelor, precum şi alte mijloace de probă.

Poliţistul activează în Poliţie din anul 2013 şi era încadrat la Biroul Rutier Piteşti, au declarat pentru News.ro surse judiciare. Potrivit acestora, el nu a avut abateri disciplinare, primind o singură dată mustrare scrisă pentru că nu a finalizat la timp o lucrare.

Colegii săi l-au descris drept un om care venea totdeauna la serviciu la timp, îşi îndeplinea atribuţiile, nu afişa ostentativ bunuri materiale şi spun că nimic din comportamentul lui nu i-a făcut să creadă că ar fi capabil de faptele de care este acuzat.

Procurorii vor sesiza judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş cu propunerea de arestare preventivă a celor patru, pentru o perioadă de 30 de zile.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pepe, tată pentru a patra oară. Soția lui a născut în a doua zi de Paște: "Dumnezeu ne-a binecuvântat cu...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
Vacanțe dezamăgitoare în locuri de vis: destinații populare pe care turiștii regretă că le-au vizitat
Newsweek
Decizie cu impact la pensie. Instanța a spus dacă stagiul de cotizare suplimentar pentru grupe e contributiv
Digi FM
Cine e politicianul care a dansat de bucurie după înfrângerea lui Viktor Orban. Imaginile au devenit virale
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce să faci dacă ai mâncat prea mult de Paște. Soluții simple pentru a-ți reveni rapid
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Are șapte copii și sunt totul pentru el. Robert De Niro, cu partnera sa și fiica lor de 3 ani. Imagini rare...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...