Polițist reținut și cercetat sub control judiciar pentru șase infracțiuni. Agentul și-a înșelat inclusiv șefii, pentru bani

Data publicării:
politist ID199686_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au dispus joi, 1 octombrie, reținerea unui bărbat în vârstă de 35 ani, agent de poliție în cadrul IPJ Sibiu, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influență (2 fapte), dare de mită, instigare la fals intelectual, uz de fals, înșelăciune și fals în declarații. Potrivit unui comunicat al instituției, polițistul a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

„Din administrarea probatoriului în cauză a rezultat că în luna mai 2025 inculpatul ar fi primit o sumă de bani de la o persoană cercetată penal pentru săvârşirea unor infracțiuni la regimul rutier, pentru a interveni pe lângă agentul de poliție care avea în instrumentare acea cauză penală și care îi era coleg, spre a-l determina să urgenteze cercetările penale astfel încât să se dispună o soluție de netrimitere în judecată, cu consecința restituirii permisului de conducere reținut. Pe fondul relației de prietenie, inculpatul, motivat fiind de primirea sumei de bani cu titlu de preț al influenței, a discutat cu colegul său și i-a cerut să urgenteze finalizarea acelei cauze penale”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

„Ulterior, în luna aprilie 2026 inculpatul ar fi pretins și primit suma de 1.000 de euro de la o persoană care deținea un permis de conducere moldovenesc falsificat, arătând că îi sunt cunoscuți polițiștii din cadrul MAI – DRPCÎV București și că i-ar putea determina pe acei funcționari publici cu statut special să procedeze la preschimbarea permisului cu un permis de conducere românesc autentic. Ulterior primirii acestei sume de bani necuvenite, inculpatul nu a efectuat niciun demers concret în vederea preschimbării permisului”, arată Simion Dan-Octavian, prim-procuror adjunct, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

„De asemenea, în luna mai 2026 inculpatul ar fi remis o cutie cu bomboane și un buchet de flori unui medic pneumolog din cadrul unei policlinici, solicitând și primind un act medical prin care s-a atestat nereal că ar suferi de o afecțiune medicală pentru care se impune evitarea efortului fizic, astfel încât acesta să fie scutit de la efectuarea instruirii sportive prevăzute drept o condiție de acordare a „sporului Bayraktar” recunoscut de OUG nr. 26/2024. Inculpatul a folosit actul medical pentru a induce în eroare angajatorul, respectiv pe IPJ Sibiu, care a continuat să îi acorde acel spor salarial lunar în valoare de aproximativ 663 de lei, deși nu erau întrunite condițiile de plată pentru acesta”, se mai precizează în comunicat.

Vineri, 2 octombrie, față de inculpat a fost luată măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Statul nu are bani pentru programul „Viața la țară”.
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Paul McCartney susține că își amintește momentul în care s-a născut, în urmă cu 84 de ani: „Țin minte un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Hilary Swank, însărcinată la 52 de ani! Actrița din „Million Dollar Baby” va deveni mamă pentru a treia oară
Adevarul
A fost arestat redactorul-șef al publicației independente ruse Novaia Gazeta. Jurnalistul, ridicat după o...
Newsweek
Viitorul ministru al muncii, anunț despre sumele cu care cresc pensiile. Vom avea cu 14 miliarde în plus
Digi FM
Adoarme în cadă, pe toaletă și în timpul întâlnirilor. Coșmarul trăit de o tânără de 23 de ani, diagnosticată...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
Descoperire importantă a cercetătorilor. Cum își recunosc pisicile identitatea prin „cartea de vizită” chimică
Film Now
Judi Dench, declarație neașteptată la 91 de ani: "Vreau să mor în cabina mea, după un spectacol". Actrița își...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro