Poliţiştii de frontieră de la ITPF Timişoara au oprit aproape 75.000 de migranţi ilegali anul trecut

Data publicării:
migranti ilegali ascunsi in camion
Numărul migranților ilegali care încearcă să intre în România a crescut exponențial în ultimii ani. Foto: Poliția de Frontieră

Aproape 75.000 de migranți care voiau să intre ilegal în ţară au fost opriți anul trecut de poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul de Poliţie de Frontieră (ITPF) Timişoara, care are în aria de jurisdicţie judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi. Numărul este de peste zece ori mai mare decât în 2019.

„Este un fenomen care a căpătat amploare în 2020 şi a ajuns la vârf în 2021. Aproape 75.000 de persoane care au vrut să treacă ilegal frontiera (cu Serbia - n.r.) au fost oprite anul trecut, faţă de mai puţin de jumătate înregistraţi în anul 2020, respectiv 6.170 de persoane în 2019. Este o creştere exponenţială în ultimii doi ani faţă de ce aveam în 2017 - 2019. Am acţionat în sistem integrant. (...) Comisia de frontieră care-i află pe aceşti migranţi pe teritoriul judeţului îi tratează ca pe solicitanţi de azil, chiar ca şi cazuri umanitare”, a declarat marți subprefectul județului Timiș, Ovidiu Drăgănescu, potrivit Agerpres.

Reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Timişoara au detaliat că apogeul fenomenului a fost atins în octombrie 2021, când au fost oprite 13.000 de persoane care au încercat să forţeze graniţa. Totodată, asupra unui număr de 149 de persoane au fost luate măsuri preventive pentru trafic de migranţi. Din acestea, 31 au fost cercetate în libertate, 18 au fost reţinute în arest preventiv pentru 24 de ore, 60 au fost plasate sub control judiciar, iar 40 au fost puse în arest pentru 30 de zile.

Totuşi, în ţară au reuşit să intre ilegal anul trecut peste 7.304 de migranţi, care au fost duşi la sediile Poliţiei de Frontieră Timişoara, constatându-se că 5.295 au fost solicitanţi azil, 2.009 au fost depistaţi fără documente, iar 708 persoane au fost predate autorităţilor sârbe în baza acordului de readmisie.

Migranții au nevoie și de asistență medicală

Şeful Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, dr. Flavius Cioca, a explicat că instituţia a fost la rândul ei suprasolicitată în acest sens, întrucât a testat peste 5.000 de persoane carantinate în urma intrării în ţară din Serbia, fiind depistate 44 de cazuri de COVID-19.

Pe lângă acestea au fost şi cazuri medicale excepţionale, precum naşteri, alte probleme de sănătate (pediculoză, scabia), tratări ale unor infecţii respiratorii inclusiv la categoria de vârstă pediatrică, probleme neoplazice sau chiar intervenţii chirurgicale.

Autorităţile locale spun că nu pot rezolva problema migranţilor care se plimbă nestingheriţi prin Timişoara, întrucât sunt solicitanţi de azil din diferite centre ale ţării (Galaţi, Giurgiu, Bucureşti sau Rădăuţi) şi au libertate de circulaţie şi chiar dacă sunt duşi în respectivele centre, ei revin în Timişoara.

„Având în vedere presiunea care a existat în 2021 şi faptul că doar 10% dintre cei care au forţat frontiera de stat au pătruns pe teritoriul României, cred că este o situaţie foarte bună, iar Poliţia de Frontieră merită felicitări, uitându-ne la cifrele din anii trecuţi”, a apreciat subprefectul Ovidiu Drăgănescu.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri