Polițistul care a filmat un gândac la serviciu riscă să fie demis

Data publicării:
sindicatul politistilor gandac

E anchetă la Inspectoralul Judeţean de Poliţie din Teleorman, iar cel verificat e chiar un agent de acolo. Trebuie să răspundă pentru că a filmat cum gândacii se plimbau pe biroul său şi a postat apoi imaginile de Facebook. Nu doar superiorii consideră că poliţistul trebuie să dea explicaţii pentru asta, ci şi ministrul de interne - fost subprefect şi prefect de Telorman. Carmen Dan spune că ancheta e justificată, pentru ca legea nu permite filmarea în sediile poliţiei fără acordul şefilor. De celalaltă parte, reprezentanţii sindicatului din care face parte agentul spun că investigaţia este un abuz.

Imaginile au fost filmate în dispeceratul 112 al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Teleorman. Filmarea, făcută de un poliţist care lucrează acolo, a fost postată pe o reţea de socializare de către Sindicatul Poliţiştilor „Diamantul”.

Conducerea IPJ Teleorman a dispus declanşarea unei cercetări disciplinare cu privire la agentul-şef adjunct de poliţie pentru încălcarea Hotărârii de Guvern 585 din 2002, constând în aceea că ar fi efectuat fotografii fără autorizaţie în interiorul unei zone de securitate administrativă a Centrului Operaţional”, a explicat Teodora Dragole, purtător de cuvânt al IPJ Teleorman.

Cazul a ajuns și la urechile ministrului de interne.

„Dacă s-a luat decizia cercetării eu zic că este bine. Trebuie să se analizeze în ce condiţii a simţit poliţistul nevoia să filmeze acea insectă. Că există acea insectă este o problemă şi tocmai de aceea aştept şi eu să văd care sunt concluziile acestei cercetări”, a declarat ministrul de interne, Carmen Dan.

Conducerea sindicatului din care face parte poliţistul cercetat acuză, însă, o anchetă abuzivă.

Ei se prevalează de faptul că acel spaţiu ar fi strict secret. Pereţii nu sunt clasificaţi, mizeria nu este clasificată şi nu s-au filmat informaţii sau documente clasificate. Ei încearcă să inducă această stare tocmai pentru a-şi ascunde gravele probleme de igienă. Pereţii nu sunt zugrăviţi, parchetul este foarte vechi, toţi aceşti factori generează un mediu foarte bun pentru bacterii şi ceilalţi paraziţi”, a explicat la Digi24 Alexandru Firicel, reprezentant al sindicatului „Diamantul”.

Ancheta disciplinară ar putea duce chiar la demiterea din poliţie a celui care a filmat imaginile. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românul care trăiește sub pământ de 4 ani a muncit 40 de ani la stat. Are 14 copii, 7 pisici și un câine în...
Digi FM
Helmut Duckadam, intervenție la Digi Sport, cu câteva zile înainte să moară. Fusese operat acum câteva luni...
Pro FM
CRBL continuă seria intervențiilor estetice. Artistul are în plan să se transforme total: „Am făcut prima...
Film Now
Fiica lui Paul Walker, mesaj emoționant la 11 ani de la moartea actorului: „Îmi lipsești în fiecare zi!” Ce...
Adevarul
Chestor al MAI, dialog șocant cu doi solicitanți de vize de flotant: „Sunt polițist, la dracu, vă rup...
Newsweek
Casa de Pensii pune la cheltuieli mai mari pe acești pensionari din 1 ianuarie. Pe ce se duc banii?
Digi FM
Dorința neîmplinită a lui Helmut Duckadam. S-a stins din viață cu un mare regret în suflet
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Planta pe care nu trebuie să o mănânce niciodată câinele tău. Toți o avem în gospodării și e foarte toxică...
Film Now
Dolph Lundgren, fotografiat alături de soție, în timpul unei discuții tensionate. Actorul a dezvăluit recent...
UTV
Megan Fox a intors toate privirile intr-o rochie transparenta, cu burtica la vedere. Actrita este insarcinata...