Ponta a acționat în justiție ordinul ministrului de retragere a titlului de doctor, amânând o decizie de excludere din barou

Data actualizării: Data publicării:
VICTOR PONTA DNA 030915 AGERPRES-1

Victor Ponta a depus la Curtea de Apel din București o plângere prealabilă împotriva ordinului semnat de ministrul educației, Mircea Dumitru, prin care i-a fost retras titlul de doctor în drept, un demers care amână, până la pronunțarea unei sentințe, excluderea sa din Baroul București, urmând ca la finalul lunii august să aibă loc o nouă ședință a Consiliului avocaților bucureșteni.

Ion Dragne decan al Baroului Bucuresti agerpres 8141269

Ședința de marți a Consiliului Baroului București a amânat o decizie în privința excluderii din rândul avocaților a lui Victor Ponta, în condițiile în care fostul premier a contestat în justiție retragerea titlului. Ponta a depus la Curtea de Apel București o plângere prealabilă împotriva Ordinului de ministru nr. 4662/1.08.2016, cel prin care ministrul educației a dat curs solicitării CNATDCU de a-i retrage fostului prim-ministru titlul de doctor, întrucât teza sa a fost considerată un plagiat.

Ponta a mai depus la Baroul București și un memoriu în care și-a prezentat punctul de vedere asupra dezbaterii referitoare la excluderea sa din avocatură.

Membrii Consiliului Baroului București au convenit ca la următoarea ședință să fie invitați, deopotrivă, atât Monica Macovei, cea care a înaintat cererea de exludere a lui Ponta din rândul avocaților, cât și Ponta.

"Nu avem o procedură disciplinară în care doamna Macovei este petenta și domnul Ponta este persoana împotriva căruia s-a făcut o plângere disciplinară, ci avem o cerere inedită în raport de care Consiliul a apreciat că este utilă invitarea celor doi membri ai Baroului București pentru a-și preciza punctul de vedere în scris și pentru a răspunde la eventualele întrebări ale membrilor Consiliului. Prezența domniilor lor este facultativă, iar lipsa lor nu va împiedica dezbaterile și luarea unei eventuale decizii", a explicat Ion Dragne, decanul Baroului București.

Monica Macovei invocase legea după care funcționează breasla avocaților, care prevede că deținătorii titlului de doctor în drept nu mai trebuie să dea examen pentru intrarea în breasla avocaților, or verdictul CNATDCU referitor la plagierea tezei, anula și valabilitatea statutului de avocat al lui Ponta.

Baroul se va întruni la 31 august, când Ion Dragne, decanul baroului, precum și doi consilieri ai baroului (Flavia Teodosiu și Mihai Tănăsescu), vor prezenta un raport asupra instituțiilor de drept administrativ și exercitarea profesiei de avocat.

Decanul baroului a precizat că decizia Consiliului este, însă, atacabilă - "Decizia Consiliului, care va fi aceea, este un act administrativ supus unui control atât în sistemul organizării profesiei de avocat, de legalitate la Uniunea Națională a Barourilor din România, cât și la instanța de judecată", a arătat el.

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri