Premiu internațional important și 50.000 de euro pentru Mircea Cărtărescu

Data actualizării: Data publicării:
cartarescu premiu icon

Scriitorului român Mircea Cărtărescu i-a fost decernat luni la Buenos Aires Premiul Formentor pe anul 2018 ca recunoaştere pentru ansamblul operei sale care obligă la o reconsiderare a „condiţiei existenţiale” extinzând în acelaşi timp „limitele ficţiunii”, potrivit deciziei juriului, transmite EFE.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„În opera sa evidenţiază realitatea cartografierii memoriei, libertatea imaginaţiei şi pulsiunea dorinţelor”, a apreciat juriul, din care au făcut parte Alberto Manguel - laureatul ediţiei precedente -, Francisco Ferrer Lerín, Andrés Ibáńez, Aline Schulman, şi preşedintele Formentor, Basilio Baltasar.

După două zile de deliberări cu uşile închise în Casa de Victoria Ocampo din capitala Argentinei, unde în 1930 se înfiinţa legendara revistă literară Sur, membrii juriului au anunţat public luni decizia în Biblioteca Naţională din oraş, în cadrul unui eveniment la care a participat şi ministrul culturii din Argentina, Pablo Avelluto. În decizie, comunicată de Baltasar, juriul a evidenţiat puternica capacitate narativă a lui Cărtărescu, născut la Bucureşti, în 1965, şi „extraordinara sa cunoaştere a bibliotecii universale”.

În timpul ceremoniei, preşedintele premiului Formentor a citit un text trimis de scriitorul român după ce i s-a comunicat că a primit premiul, pe care l-a acceptat „în cel mai smerit mod cu putinţă şi cu umilă emoţie” şi s-a declarat „extrem de onorat”. „Smerenia mea se accentuează când mă compar cu scriitorii străluciţi care au fost premiaţi înaintea mea, pe care nu doar că-i respect, ci au fost şi maeştrii mei în multe sensuri”, se menţionează în mesajul transmis de Cărtărescu, potrivit EFE.

Mircea Cărtărescu a recunoscut că, de la începuturile sale de scriitor, în urmă cu aproape 40 de ani, nu şi-ar fi imaginat niciodată că scrierile sale vor provoca această „veneraţie şi consideraţie” din partea atâtor cititori în limba spaniolă şi a evidenţiat „munca nepreţuită” a traducătoarei sale, Marian Ochoa de Eribe, şi a editurii sale, Impedimenta.

„Promit să fac tot ce-mi stă în puteri să fiu la înălţimea scriitorilor care au câştigat acest premiu înaintea mea. Ne vom vedea curând în frumoasa insulă mediteraneană Mallorca”, a conchis Mircea Cărtărescu, referindu-se la faptul că va fi prezent să-şi ridice premiul la 5 octombrie, cu ocazia celei de-a XI-a ediţii a Conversaţiilor Literare de la Formentor.

Premiul, în valoare de 50.000 de euro şi care a fost acordat pentru prima dată în anii 1960, reprezintă o recunoaştere a operei marilor scriitori care şi-au dedicat viaţa literaturii, ca modalitate de a-şi păstra esenţa şi moştenirea culturală, notează EFE.

Premiul şi-a luat numele de la oraşul Formentor de pe insula spaniolă Mallorca, faimoasă pentru reuniunile sale literare.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri