Bărbatul şi-a recunoscut fapta în faţa anchetatorilor, refuzând să o justifice în vreun fel, în condiţiile în care a afirmat că nu îl cunoaştea pe poliţist. O ipoteză a anchetatorilor este că tânărul ar avea o aversiune faţă de poliţişti, în general, după ce a stat în arestul Poliţiei din Spania în urmă cu câţiva ani.
"Autorul crimei şi-a recunoscut fapta, însă nu şi-a motivat gestul. Este posibil ca el să aibă o aversiune faţă de poliţişti, după ce, în urmă cu câţiva ani, a fost reţinut în Spania şi a stat în arest", a declarat, vineri, pentru News.ro purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.
La o examinare sumară a cadavrului poliţistului, anchetatorii au constatat că acesta are peste 20 de lovituri pe corp, însă lovitura fatală se pare că a fost în zona gâtului, fiindu-i perforată carotida, a precizat sursa citată.
Potrivit aceleiaşi surse, tânărul Ioan Besa, din satul Mironu, comuna Valea Moldovei, judeţul Suceava, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru omor, fiind dus în arestul Poliţiei judeţene Suceava. El urmează să fie prezentat apoi instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Poliţistul ucis joi noapte în Gara Burdujeni, din Suceava, avea 38 de ani şi era tatăl a doi copii.
"La un moment dat, un tânăr a venit prin spatele poliţistului şi, fără a spune ceva sau a face vreun alt gest, l-a înjunghiat în gât. Poliţistul a căzut, iar tânărul, în vârstă de 24 de ani, a continuat să îl lovească cu cuţitul în zona toracelui", a spus Epureanu, precizând că între poliţist şi tânăr nu existase niciun conflict anterior.
Potrivit acestuia, la faţa locului a ajuns un echipaj de la Ambulanţă, însă poliţistul nu a putut fi salvat, fiind declarat decesul.
Agresorul a fost imobilizat la scurt timp de la incident, în gară, de către o patrulă de poliţişti.
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Informaţii suplimentare
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului- Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile)- Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos)- Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează- A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului- Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web- Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share)- Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc)- Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează.- Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.