Sari la conținut
News Alert

Prima reacție a lui Iohannis, după ce Dăncilă nu i-a răspuns la telefon: „Dacă ar fi un domn prim-ministru, i-aş spune ceva. Fiind o doamnă, mă abţin“

Klaus Iohannis a comentat, ieri, pentru prima dată situația de la sfârșitul săptămânii trecute, atunci când premierul României, Viorica Dăncilă, nu i-a răspuns la telefon și l-a sunat abia după trei ore, scrie adevarul.ro.

„Ştiţi, dacă ar fi un domn prim-ministru, i-aş spune ceva. Fiind o doamnă, mă abţin“, a spus Klaus Iohannis atunci când a fost întrebat dacă are ceva să-i reproșeze prim-ministrului.

Klaus Iohannis voia să dicute cu Viorica Dăncilă despre subiectul mutării ambasadei României de la Tel-Aviv la Ierusalim. Klaus Iohannis, singurul îndreptăţit de Constituţie să se ocupe de politica externă, a aflat de la televizor că Executivul lucrează la un plan pentru mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv, la Ierusalim.

După un comunicat în care spunea că acest lucru nu se face decât după o analiză profundă, şeful statului i-a telefonat premierului. Viorica Dăncilă nu a răspuns şi, potrivit informaţiilor Digi24, l-a sunat pe Klaus Iohannis după trei ore, ca să îi confirme că a înţeles bine: în şedinţa de Guvern s-a adoptat un memorandum pentru mutarea ambasadei.

Pe aceeași temă