Primăria Capitalei renunță la antivirusul rusesc. Nicușor Dan: E o măsură prin care eliminăm orice risc informatic

Data publicării:
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Primăria Capitalei va renunța la softurile antivirus și la toate celelalte servicii informatice furnizate de firma Kaspersky, a anunțat, joi, primarul general, Nicușor Dan. Potrivit acestuia, decizia are în vedere limitarea influenței economice a Rusiei și este menită să elimine orice potențial risc pentru sistemele informatice ale instituției. 

"Am decis că Primăria Capitalei va renunța la softurile antivirus și la toate celelalte servicii informatice furnizate de firma Kaspersky. Săptămâna viitoare începem tranziția către alte soluții informatice, care să ofere protecție cel puțin la nivelul curent. Menționez că PMB folosește produsele Kaspersky din anul 2012", a anunțat edilul Capitalei, într-o postare pe Facebook

"Renunțarea e o decizie corectă, logică, având în vedere efortul național și european de limitare a influenței economice a Rusiei și, totodată, o măsură de eliminare a unui potențial risc pentru sistemele noastre informatice", a mai scris Nicușor Dan. 

Antivirusul rusesc ar putea fi interzis în toate instituțiile publice, dacă un proiect de lege inițiat de Ministerul Digitalizării trece de Parlament. Inițiatorii proiectului invocă, pe de o parte, războiul din Ucraina, iar pe de altă parte lipsa de independență a companiilor rusești care furnizează soluții IT.

"Soluții care și în alte state sunt interzise actualmente, în SUA de multă vreme și în alte state europene, și iată că vom avea și noi o astfel de inițiativă să le interzicem și să protejăm astfel instituțiile statului român", a declarat Sebastian Burduja, ministrul Digitalizării. 

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri