Primarul Ciucu l-a demis pe directorul responsabil cu transportul public în Bucureşti şi Ilfov: „Să se circule pe unde e nevoie”

Data publicării:
autobuz 168 ratb - ratb-1.ro

Primarul general al Capitalei l-a demis pe directorul general al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (ADI TPBI), Vladimir Ghiţulescu, înlocuindu-l cu George Micu. Potrivit lui Ciucu, ADI TPBI este autoritatea publică titulară a transportului din Bucureşti şi Ilfov, care „auditează STB” şi care decide „pe unde circulă mijloacele de transport în comun şi cât costă”, adică „pe unde se învârte roata şi cât costă pe kilometru învârtitul roţii". Primarul general spune că, pe viitor, aşteaptă de la TPBI, printre altele, eficientizarea costurilor, „acum uriaşe” şi creşterea calităţii transportului public şi a eficacităţii, deci „să circule pe unde este nevoie”.

„Astăzi, la propunerea mea, a încetat contractul de Director General al ADI TPBI al domnului Vladimir Ghiţulescu şi a fost numit în această poziţie dl. George Micu.
În acest moment, ADI TPBI este autoritatea publică titulară a transportului din Bucureşti şi Ilfov. Practic, este autoritatea care auditează STB şi care decide pe unde circulă mijloacele de transport în comun şi cât costă. Decide «pe unde se învârte roata şi cât ne costă pe kilometru învârtitul roţii»", anunţă, miercuri, primarul general Ciprian Ciucu, pe Facebook.

Edilul spune că aşteptările sale pe viitor de la ADI TPBI sunt: un audit corect al activităţii STB; o raţionalizare şi eficientizare a costurilor, „care acum sunt uriaşe”, prin „eliminarea suprapunerilor dintre transportul de suprafaţă şi cel subteran”; creşterea eficacităţii, adică „să circule pe unde este nevoie” şi a calităţii transportului public; implementarea etapizată a proiectului trenului metropolitan, realizarea unui model de trafic funcţional pentru Bucureşti şi Ilfov şi reformarea şi restructurarea ADI TPBI, ajunsă la „un număr prea mare de posturi, fără ca toate să fie justificate”.

„Voi propune Consiliului General şi Consiliului Judeţean Ilfov creşterea importanţei şi a autorităţii de jure şi de facto a ADI TPBI. Este nevoie de mai multă coordonare şi autoritate la nivelul Autorităţii Publice Tutelare pe Transport. Astăzi sunt nu mai puţin de 9 actori slab coordonaţi în politicile de transport: direcţia de Transport din PMB; ADI TPBI; STB; patru companii de transport din Ilfov; administraţia Străzilor, care are un Centru de Monitorizare a Traficului şi Compania Managementul Traficului”, mai spune Ciucu.

Potrivit acestuia, înlocuitorul lui Ghiţulescu este George Micu, „inginer şi manager cu peste 35 de ani de experienţă în transportul feroviar din România, cu un parcurs care îmbină conducerea executivă a unor companii naţionale strategice cu expertiza de reglementare la nivel european”.

„Absolvent al Facultăţii de Transporturi din Institutul Politehnic Bucureşti, a condus, ca Director General, atât SNTFM „CFR Marfă" SA, cât şi Compania Naţională de Căi Ferate „CFR" SA. A demonstrat o capacitate remarcabilă de redresare a unor companii de stat aflate în dificultate: la CFR Marfă a crescut cota de piaţă de la 55% la peste 60% şi productivitatea cu 145% într-un an, iar la CFR SA a adus compania pe profit şi a eliminat datorii de peste 321 milioane lei către bugetul de stat, respectând angajamentele faţă de FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană”, afirmă Ciprian Ciucu.

Primarul general mai spune că în ultimul deceniu Micu a ocupat funcţii de conducere în cadrul Autorităţii Feroviare Române (AFER), inclusiv cea de Director al Autorităţii de Siguranţă Feroviară, iar în prezent este consilier onorific al ministrului Finanţelor, „analizând eficienţa contractelor de servicii publice de transport de călători în baza Regulamentului European 1370/2007”.

„Pentru poziţia de Director General la ADI TPBI, George Micu reuneşte exact competenţele necesare: experienţă dovedită în conducerea de companii şi autorităţi de transport de mare anvergură, cunoaştere aprofundată a Regulamentului 1370/2007 care guvernează contractele de servicii publice, capacitate de redresare financiară a entităţilor publice şi abilităţi solide de negociere instituţională — toate esenţiale pentru modernizarea şi integrarea transportului public în regiunea Bucureşti-Ilfov”, încheie primarul Capitalei.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce venituri nu îți cresc pensia, chiar dacă ai plătit impozit pentru ele. Multi români nu cunosc legea
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
De ce Putin nu vrea să încheie războiul. Explicațiile unui mare finanțist: „Dacă pierde puterea, va fi...
Newsweek
Anunț de la Casa de Pensii. Documentul care trebuie depus de unii pensionari de la 1 iulie. Rămân fără pensie
Digi FM
Brad Pitt și iubita cu 29 de ani mai tânără, în tribune la CM 2026. Un cuplu celebru la Hollywood le-a stat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...