Prognoza meteo pentru luna decembrie. Meteorologii anunță cum va fi vremea de Crăciun și de Revelion

Data publicării:
copil fereastra craciun
Meteorologii anunță cum va fi vremea de Crăciun.FOTO: Getty Images

Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei luni, conform prognozei până pe 4 ianuarie. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în primele două săptămâni de prognoză, cu precădere în regiunile extracarpatice.

ANM a emis vineri prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni.

Săptămâna 7 - 14 decembrie 2020

Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, în cea mai mare marte a țării, dar mai ales în sud-estul extrem și în regiunile vestice, nord-vestice și centrale. Ploile vor fi excedentare în regiunile extracarpatice, dar mai ales în jumătatea nordică a Olteniei și Munteniei, iar în restul țării va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 14 – 21 decembrie 2020

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor fi în general excedentare în regiunile extracarpatice, dar mai ales în cele sud-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 21 – 28 decembrie 2020

Temperaturile medii ale aerului se vor situa ușor peste cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.Regimul pluviometric estimat pentru această săptămână va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.

Săptămâna 28 decembrie – 4 ianuarie 2021

Mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi în general deficitare în regiunile vestice și nord-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Citiți și:

Cum va fi vremea de Crăciun în 2020. Directorul ANM, despre cum va fi iarna aceasta: Vor alterna perioadele calde și reci

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri