Parchetul General s-a autosesizat după ce Șoșoacă a făcut propaganda legionară pe internet (Surse)

Data actualizării: Data publicării:
Diana Șoșoacă
Diana Șoșoacă / Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Parchetul General s-a autosesizat în cazul propagandei legionare făcute de Diana Șoșoacă, potrivit unor surse Digi24.ro. Pentru promovarea unor astfel de mesaje, Șoșoacă riscă închisoare de la trei luni la trei ani și interzicerea unor drepturi. 

Pe fondul scandalului legat de interzicerea candidaturii la prezidențiale, Șoșoacă a intervenit live pe pagina de YouTube a colegului de partid Luis Lazarus și l-a omagiat pe fostul șef al Mișcării Legionare din perioada interbelică.

„Din acest moment, s-a terminat cu România, nu mai există stat, nu mai există nimic. Nu pot să spun decât trăiască Legiunea și Căpitanul care au fost omorâți de aceeași putere jidănească care a acționat și acum. Rușine tuturor”, este o declarație a Dianei Șoșoacă, preluată din clipul video citat, care a durat 6 ore.

Nu este prima oară când Diana Șoșoacă face propagandă legionară. În mai 2024, Diana Șoșoacă se folosea de o ședință solemnă dedicată de Parlament relațiilor de prietenie cu Israelul și striga de la pupitru „Trăiască Garda! (n.r. Garda de Fier, mișcare antisemită, printre altele, fondată de Corneliu Zelea Codreanu și mai târziu transformată în Mișcarea Legionară)”.

În februarie 2024, Institutul Elie Wiesel a mai sesizat Parchetul după ce partidul lui Șoșoacă a emis un comunicat de presă, semnat de europarlamentar, în care cita versurile unui poet legionar - Radu Gyr. 

Despre declarațiile antisemite și propaganda legionară făcută de Diana Șoșoacă, Adina Marincea, cercetătoare la Institutul pentru Studierea Holocaustului din România, a declarat pentru Digi24.ro că „nu este o scăpare” din partea europarlamentarului. Detalii, aici. 

România a interzis, prin Lege, „promovarea persoanelor vinovate de genocid și crime de război, precum și promovarea de idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe”.

Cei care promovează, totuși, astfel de persoane vinovate de genocid sau doctrine legionare riscă închisoare de la trei luni la trei ani și interzicerea unor drepturi.

Sute de mii de evrei au fost uciși de autoritățile române în perioada 1937-1943, perioadă care a rămas în istorie drept Holocaustul din România, parte a Holocaustului european inițiat de Germania nazistă, condusă de Adolf Hitler.

Editor : M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locul din casa în care bradul se usucă cel mai repede. Unde să NU îl pui niciodată în perioada sărbătorilor
Digi FM
Fiica secretă a lui Vladimir Putin, confruntată pe străzile din Paris de un jurnalist ucrainean: „Îmi pare...
Pro FM
Alina Eremia, de nerecunoscut cu părul scurt. Fanii nu au fost încântați de look-ul artistei: „Nu ți se...
Film Now
Gwyneth Paltrow admite că se simte „singură” în timpul sărbătorilor din cauza soțului ei, Brad Falchuk: „E un...
Adevarul
Scandal uriaș în familia Regelui Cioabă: fiul minor s-a logodit cu o fată de 14 ani. A cumpărat-o cu zece...
Newsweek
Casa de Pensii dă vești proaste pentru o categorie de pensionari. „În 90% din dosare banii sunt mai puțini”
Digi FM
Ordinea pe buletinul de vot pentru Primăria Capitalei la alegerile din 7 decembrie 2025. 17 candidați, un...
Digi World
Cum se alege vaccinul antigripal pentru copii. Pentru ce categorii nu este recomandat vaccinul intranazal
Digi Animal World
Animal rar, surprins de camerele de supraveghere ale unei case din Pennsylvania. Toți s-au uimit de...
Film Now
Emma Heming, despre decizia dureroasă de a-l muta pe Bruce Willis într-o altă casă: „Dacă nu ești acolo 24/7...
UTV
De ce este Theo Rose atât de slabă. Artista explică motivul din spatele siluetei și spune cu ce se confruntă