Protest al actorilor de la Teatrul Național București: „Ce se întâmplă în țară în zilele astea este ceva rușinos”

Data actualizării: Data publicării:
protest actori inquam ganea

Actorii de la Teatrul Național București protestează pe treptele instituției, în semn de solidaritate față de magistrații din România.

protest actori inquam ganea.jpeg 4
protest actori inquam ganea.jpeg 4

Fotografii: Inquam Photos / Octav Ganea

Mobilizarea s-a facut după ce actorul Marius Manole a postat vineri un mesaj video pe Facebook, prin care şi-a îndemnat colegii din ţară să se alăture protestelor magistraţilor.

După ce ieri şi actorii din Cluj-Napoca s-au alăturat demersului magistraţilor, azi a venit rândul angajaţilor de la cel mai mare teatru din ţară.

Victor Rebengiuc, actor: Ei fac tot ce știu ei să facă. De frica închisorii, iau justiția în brațe și o schimbă cum vor ei ca să poată să nu facă închisoare. Sper ca lucrurile să nu rămână așa. E cazul să protestăm, să dovedim că ne dăm seama de ce se întâmplă și nu suntem de acord, asta ar fi singura speranță ca toată lumea să-și spună cuvântul în legătură cu ce se întâmplă.

Mihai Călin, actor: Acest protest este împotriva mersului din justiție și nu numai din justiție, ce se întâmplă în general, mersul în economie și mințirea populației. Sprijinim în primul rând magistrații. Mii de magistrați protestează și cer să fie lăsăți să-și facă treaba independent. Nu cred că liniștea mută este ceea ce trebuie să se întâmple în România acum.

Mariana Mihuț, actriță: Ce se întâmplă în țară în zilele astea, în anii ăștia, este ceva rușinos. Eu nu vreau să fiu condusă de un asemenea guvern, nu vreau un asemenea prim-ministru, vreau să mă reprezinte oameni de frunte ai acestei țării, tinerii capabili, nu ei.

Actorii spun că vor continua protestele și că există posibilitatea chiar să intre în grevă.

Tot în această seară are un loc un protest și în Piața Victoriei din Capitală și în alte mari orașe, față de OUG 7. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri