Protest al grefierilor în Piața Victoriei. „E o muncă fără de care actul de justiție, pur și simplu, nu poate merge”

20190322121353_OGN_0867-01 protest grefieri inquam photos octav ganea

Grefierii au ieşit în stradă astăzi în faţa Guvernului. Peste 1.500 de oameni sunt aşteptaţi la miting. Ei cer îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. O delegație va merge la ora 12.00 la sediul Guvernului pentru discuții.

Fotografii: Inquam Photos / Octav Ganea

Protestul grefierilor vine după ce magistraţii din instanțele din toată ţara au protestat timp de mai multe săptămâni faţă de modificările frecvente şi periculoase ale legislaţiei şi faţă de încercările puterii de a slăbi puterea justiţiei.

-Unul dintre lucrurile pe care ni le dorim este să fie normată munca și să nu mai lucrăm zi lumină. Așa a fost prevăzută legea, ca la grefieri salariul să rămână același de la începutul anului 2017 și până în 2023. Ceea ce pentru noi înseamnă foarte mult.

*

-Nu am găsit bunăvoință nici din partea ministrului Justiției și nici din partea Consiliului Superior al Magistraturii. Costurile ar fi semnificativ mai mici să avem o mie de grefieri angajați cu program normal, decât să avem numărul de grefieri care există acum în instanțe, în jur de 6000, care să lucreze zi lumină.

*

-Este vorba despre o muncă care reclamă extraordinar de multă atenție. E o muncă fără de care actul de justiție, pur și simplu, nu poate merge.

Grefierii s-au strâns, vineri, în Piaţa Victoriei, protestul începând oficial la ora 11.00.

Mulţumim că aţi dezbinat o categorie profesională, doamnelor şi domnilor care aveţi calitatea de factor decident în ceea ce priveşte personalul auxiliar de specialitate din instanţe şi parchete. Începem prin a ne exprima nemulţumirea faţă de involuţia categoriei noastre profesionale, la care contribuiţi în mod direct, la „evoluţia” relaţiilor dintre grefierii cu vechime şi cei nou intraţi în sistem, dintre grefierii cu funcţii de conducere şi cei cu funcţii de execuţie şi dintre funcţiile care compun această nobilă categorie profesională. În ciuda neajunsurilor, a condiţiilor improprii de muncă, a lipsei consumabilelor, a echipamentelor defecte, întreţinute mult timp din banii proprii, am ştiut să ne achităm de atribuţiile de serviciu conform competenţelor şi experienţei câştigate de-a lungul anilor şi nu am lăsat lucrări neterminate sau care să prejudicieze celeritatea actului de justiţie”, au transmis grefierii, vineri, printr-un comunicat de presă.

Aceştia afirmă că le-a fost împiedicată evoluţia profesională prin tergiversarea elaborării unui nou statut pentru profesie şi se confruntă cu regulamente de ordine interioară care conţin reglementări interpretabile care generează abuzuri din partea magistraţilor.

Astfel, grefierii au ajuns să îndeplinească sarcini legale ale magistraţilor. Aţi asistat şi contribuit activ la o lege de salarizare care a poziţionat categoria noastră profesională drept cea mai prost plătită categorie de personal din justiţie, deşi alături şi împreună cu noi se înfăptuieşte actul de justiţie. Aţi aplicat greşit legile salarizării de mai bine de 10 ani de zile şi asta a însemnat bani mai puţini pentru munca asiduă depusă în instanţe şi parchete până la ore târzii în noapte şi chiar în zilele de sărbători legale sau de repaos, după care, când, într-un final v-aţi recunoscut vina, aţi refuzat să ne plătiţi drepturile salariale restante, pe care ni le-aţi eşalonat prin ordonanţe pe 5 ani şi primim firimituri din drepturile noastre. Aţi permis ca vechimea în sistem şi în specialitate să nu mai reprezinte un factor de mândrie în rândul categoriei profesionale, adoptând şi acceptând o salarizare care nu este bazată pe aceste valori şi care nu mai recompensează anii de muncă petrecuţi în sistem sub lumina interdicţiilor şi incompatibilităţilor instituite de lege în sarcina noastră. Aţi permis să fie folosită şi denigrată categoria noastră profesională în spaţiul public şi nu aţi luat nicio formă de măsură împotriva situaţiilor de acest gen, cu toate că, de cele mai multe ori, nu grefierul a fost cel vinovat, dar, a fost găsit ţap-ispăşitor”, se mai arată în comunicat.

Grefierii vorbesc, de asemenea, despre instituirea unor practici neunitare la nivel naţional în ceea ce priveşte gestionarea carierei acestei categorii profesionale, respectiv salarizare, modul de accedere în profesie, de promovare în grade şi funcţii superioare, ori la o instanţă/parchet superioară/superior în grad, de transfer, delegare sau detaşare, care are consecinţe directe asupra vieţii personale, financiare şi familiale a personalului.

Toate acestea s-au întâmplat din vina decidenţilor cărora nu le-a pasat despre întreaga resursă umană, tratându-i preferenţial pe şefii obedienţi şi pe executanţii ascultători şi cercetându-i disciplinar pe cei nesupuşi”, se mai arată în comunicatul grefierilor.

Protestatarii strânşi în Piaţa Victoriei au steaguri, fluiere şi vuvuzele, dar şi pancarte pe care şi-au scris revendicările.

Liderul BNS, Dumitru Costin, a anunţat că, la ora 12.00, o delegaţie va intra în sediul Guvernului pentru discuţii şi pentru a prezenta din nou revendicările.

Grefierii anunţă că vor continua oricum lupta sindicală, iar din 18 martie nu vor mai presta muncă suplimentară. Potrivit estimărilor făcute chiar de către ei, în zece zile activitatea instanţelor va fi blocată.

Protestul este organizat de Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial, în solidar cu Sindicatul SindJust Bihor, Sindicatul Grefierul Alba şi Sindicatul Dreptatea Vrancea, membre ale BNS.

Surse: Digi24, News.ro

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate