Protest cu banderole albe la TNB fața de OUG 7. Mesajul actorului Marius Manole pentru colegi

Data publicării:
marius manole
Foto: captură Facebook/Marius Manole

Actorul Marius Manole, care se află în repetiţii la spectacolul "Richard al III-lea", ce va avea premiera săptămâna viitoare, a publicat pe Facebook un mesaj video prin care îşi îndeamnă colegii artişti să se alăture protestului magistraţilor faţă de OUG 7.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Duminică, 3 martie, înaintea spectacolului "Revizorul" de la Teatrul Naţional, voi fi alături de colegii mei în faţa teatrului, vă vom aştepta acolo purtând o banderolă albă la mână, banderolă pe care o vom purta de acum înainte până când acel OUG va fi retras. Acea banderolă albă înseamnă pentru noi libertate de expresie, înseamnă că suntem alături de magistraţii care au avut curaj şi au ieşit în stradă, înseamnă că susţinem statul de drept”, este mesajul actorului. 

„Îndemn toţi colegii din teatrele din România să iasă duminică, 3 martie, chiar dacă au, chiar dacă nu au spectacol, şi să le arătăm astfel guvernanţilor că nu cedăm, că nu suntem un popor uşor de umilit şi de îngenuncheat şi că sunt încă oameni care luptă pentru libertate. Hai, România!”, a spus Marius Manole. 

OUG 7 care modifică prevederi din legile justiţiei a fost criticată vehement de magistraţi şi a determinat proteste ale acestora, inclusiv suspendarea activităţii. Cei mai vehemenţi dintre criticii actului normativ, printre care şi DNA, au cerut abrogarea acestei, ca unică soluţie de deblocare a situaţiei. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri