Video&Foto Protest în Piaţa Victoriei: „România e sub asediu”. Manifestanții au scandat împotriva preşedintelui Nicuşor Dan

Data actualizării: Data publicării:
oameni la protest in piata victoriei
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Câteva mii de persoane au participat, vineri seară, în Piaţa Victoriei, la o manifestaţie anunţată de mai multe asociaţii neguvernamentale şi intitulată „E nevoie să apărăm democraţia”. Manifestanţii au spus că vor justiţie şi nu corupţie şi că „România e sub asediu”. Jandarmeria i-a îndemnat pe participanţi să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să se dezică de orice persoane care ar putea încălca legea sau care ar putea îndemna la încălcări ale acesteia şi să le semnaleze de îndată către forţele de ordine prezente.

ACTUALIZARE 23:00 - Peste 2.000 de oameni au participat, vineri, la un protest în Piaţa Victoriei, organizat de mai multe organizaţii civice, în contextul a trei decizii ale Justiţiei luate joi, toate fiind considerate de iniţiatorii protestului ca fiind împotriva actorilor politici care îl susţin pe preşedintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan.

Manifestanţii au scandat sloganuri precum „Nicuşor trădător”, „PSD - ciuma roşie” şi au acuzat sistemul judiciar „condus de Lia Savonea” precum şi „capturarea justiţiei”.

Organizat sub sloganul „E nevoie să apărăm democraţia”, protestul a făcut apel la cetăţeni să iasă în stradă împotriva sistemului care „se luptă din răsputeri să nu se schimbe nimic”.

„Când justiţia este pentru unii mumă şi pentru alţii ciumă, vocile cetăţenilor cer dreptate. Când instituţiile acţionează parcă doar la ordin este o datorie patriotică să protestăm împotriva unui stat capturat. Când sună Lia, România onestă iese în stradă să apere democraţia. Am fost sute de mii în stradă pentru Justiţie, NU corupţie!”, se arată pe pagina de Facebook a evenimentului.

Știrea inițială:

Manifestaţia, care a început la ora 19.00, este organziată de mai multe ONG-uri care spun că oamenii au ieşit, în anii trecuţi, în stradă pentru justiţie, nu pentru corupţie.

„Când tot sistemul se luptă din răsputeri să nu se schimbe nimic este timpul să ieşim iar în stradă. Când justiţia este pentru unii mumă şi pentru alţii ciumă, vocile cetăţenilor cer dreptate. Când instituţiile acţionează parcă doar la ordin este o datorie patriotică să protestăm împotriva unui stat capturat. Când sună Lia, România onestă iese în stradă să apere democraţia. Am fost sute de mii în stradă pentru Justiţie, NU corupţie!”, este mesajul organizatorilor. 

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ei cataloghează drept „ruşinos” faptul că oamenii trebuie să iasă în stradă pentru a apăra democraţia, la 36 de ani de la Mineriadele care au înăbuşit în mod sângeros protestele democratice din Piaţa Universităţii.

Jandarmeria Capitalei a anunţat că, alături de alte instituţii cu atribuţii în domeniu, va dispune toate măsurile necesare pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică la nivelul Capitalei.

„Subliniem importanţa asumării manifestaţiei de către un organizator, în vederea colaborării cu autorităţile pentru desfăşurarea acesteia în condiţii de siguranţă. Totodată, reamintim obligaţia respectării cadrului legal în vigoare incident adunărilor publice, îndemnăm toţi participanţii să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să se dezică de orice persoane care ar putea încălca legea sau care ar putea îndemna la încălcări ale acesteia şi să le semnaleze de îndată către forţele de ordine prezente”, este mesajul autorităţilor către protestatari.

Protestul are loc în contextul a trei decizii ale Justiţiei luate joi

Mai multe organizaţii civice organizează un protest în Piaţa Victoriei, vineri, între orele 19:00 şi 23:00, ca un răspuns la ultimele decizii din Justiţie.

Organizatorii evenimentului sunt „Corupţia ucide”, „Rezistenţa”, „Iniţiativa România” şi „Asociaţia MEA”.

Protestul are loc în contextul a trei decizii ale Justiţiei luate joi, toate fiind considerate de iniţiatorii protestului împotriva celor care îl susţin pe preşedintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan. 

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Newsweek
Ce să nu faci niciodată seara dacă ești la pensie? Greșeala care te “costă” sănătatea și aspectul fizic
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...