Protestul magistraţilor, interzis pe treptele Curţii de Apel Bucureşti

Data actualizării: Data publicării:
protest magistrati

Judecătorii şi procurorii nu renunţă la protestele faţă de Ordonanţa 7. Au fost şi câteva momente de tensiune la Curtea de Apel Bucureşti, pentru că, iniţial, jandarmi nu au vrut să permită protestul pe treptele instituţiei şi i-au alungat pe magistraţi. Asta, deşi, judecătorii şi procurorii au manifestat de fiecare dată în acelaşi loc.

Anterior conducerea Curţii a semnat o scrisoare prin care se delimita de protestele magistraţilor. 

Întrebată cine le-a interzis protestul pe treptele Curţii de Apel Bucureşti, procurorul DNA, Alexandra Lăncrănjan, cea care instrumentează dosarul Tel Drum, a declarat: "Ar trebui să întrebaţi conducerea Curţii de Apel Bucureşti, care a luat această decizie. Nu sunt în măsură să vă spun acest lucru".

La rândul său, judecătorul Andreea Sârbu a spus că li s-a transmis că este vorba despre un ordin al preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti, prin care li se interzice protestul pe treptele instanţei, dar a adăugat că nu a văzut respectivul document.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri