Punctele de întâlnire din București, în caz de seism major

Data actualizării: Data publicării:
isu cutremur

„SEISM 2018” este cel mai amplu exercițiu din ultimele decenii prin care autoritățile au declanșat, sâmbătă, 13 octombrie 2018, o simulare de cutremur major în România. Unde vă refugiați în cazul unui seism foarte puternic? Pompierii au pus la punct încă de anul trecut un plan care cuprinde 18 locuri din Capitală care pot aduna zeci de mii de sinistraţi. Fiecărui punct de întâlnire cu salvatorii i-au fost repartizate mai multe străzi şi bulevarde.

Oamenii vor primi aici primul ajutor, se pot întâlni cu membrii familiei şi pot fi evacuaţi controlat spre alte judeţe din ţară, dacă situaţia o cere.

18 pieţe, parcuri şi intersecţii sunt locurile în care ar fi bine să ajungeţi cât mai repede, în eventualitatea producerii unui cutremur major. Acolo, autorităţile vă vor acorda primul ajutor, tot acolo se vor centraliza şi informaţiile despre victime şi pagube materiale.

Printre cele mai mari zone gândite să-i adăpostească pe sinistraţi în primele ore de după seism sunt Piaţa Universităţii, zona Unirii, Piaţa Revoluţiei, parcul din faţa Gării de Nord sau parcul din faţa Politehnicii.

Se adaugă intersecţia Piaţa Obor, intersecţia străzilor Andronache cu Oituz sau zonă aflată în faţa magazinului Prosper.

Piaţa Victoriei este la rândul ei desemnată ca fiind punct de întâlnire în caz de cutremur pentru toţi cei care locuiesc în această zonă. De exemplu, Bulevardul Uranus, Berzei, Lascar Catargiu. Piaţa Victoriei este gândită să adăpostească aproximativ 50 de mii de persoane.

Punctele de întâlnire cu salvatorii au fost stabilite în funcţie de numărul de locuinţe din zonă, dar şi de distanţa faţă de clădirile din jur.

În Parcul Circului sunt aşteptaţi de salvatori toţi cei care locuiesc pe străzile Dionisie Lupu, Xenopol, strada Polonă, bulevardul Lacul Tei până la strada Vasile Lascăr.

Planul de adunare în caz de catastrofă în zone bine delimitate este încă o necunoscută pentru cei mai mulţi bucureşteni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri