Racheta care a doborât zborul MH17 aparținea „unei brigăzi militare rusești”

Data actualizării: Data publicării:
mh17
Foto: Animație grafică National Geographic

Racheta care a doborât avionul Malaysia Airlines în 2014, în estul Ucrainei, ucigând 298 de persoane, aparținea unei brigăzi rusești. Aceasta este concluzia la care au ajuns anchetatorii, la patru ani de la tragedia zborului MH17, anunță BBC News. 

mh17
Foto: Animație grafică National Geographic

Primul raport privind cauzele prăbuşirii zborului MH17: "A fost lovit de numeroase obiecte care au străpuns avionul cu mare viteză”

Echipa de investigatori care s-a ocupat de acest caz în ultimii patru ani a făcut publice dovezi care arată că racheta BUK cu care a fost doborât zborul MH 17 aparținea Brigăzii Anti-Aeriene 53 a Rusiei.

Wilbert Paulissen, unul dintre investigatori, a declarat la o conferință din Utrecht că noile dovezi confirmă faptul că lansatorul rachetei BUK a fost adus pe teritoriul Ucrainei și dus înapoi în Rusia după ce avionul a fost doborât.

Zborul MH 17 decolase din Amsterdam cu destinația Kuala Lumpur, iar la bord se aflau 298 de pasageri. Avionul, un Boeing 777 aparținând companiei aeriene Malaysia Airlines, a fost pus la pământ în spațiul aerian de deasupra Donețkului.

Pilotul învinuit că a doborât avionul MH17 s-a sinucis

Paulissen a declarat că investigatorii s-au folosit de analiza detaliată a unor imagini video pentru a stabili modelul exact de lansator folosit pentru rachetă și au reușit să reconstruiască drumul acestuia din Rusia până în Ucraina.

Anchetatorul le-a cerut tuturor celor care ar fi făcut parte din echipajul care a operat lansatorul să iasă în față și să facă public firul evenimentelor.

Rusia a negat întotdeauna acuzațiile că s-ar afla în spatele zborului doborât, însă o anchetă a olandezilor a ajuns la aceeași concluzie: că racheta provenea de pe teritoriul Rusiei.

Anul trecut, cele cinci state implicate în investigarea comună a dezastrului – Olanda, Malaezia, Belgia, Australia și Ucraina – au convenit ca procesul celor responsabili de incident să aibă loc într-un tribunal olandez. Aproximativ 100 de persoane sunt suspectate că au jucat un ”rol activ” în tragedie, însă anchetatorii nu au făcut publice numele suspecţilor.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri