Radu Miruță: Industria de apărare a României trebuie integrată în lanțurile internaționale de producție

Data publicării:
miruta
Radu Miruță și Andrius Kubilius, comisarul european pentru Apărare și Spațiu. Sursa foto: facebook.com/miruta.ro

Industria națională de apărare a României trebuie să devină parte a lanțurilor internaționale de producție, iar deciziile strategice în acest sens trebuie susținute atât la București, cât și la Bruxelles, a afirmat Radu Miruță într-o postare publicată joi pe Facebook.

Potrivit acestuia, România a alocat fonduri prin instrumente europene, precum programul SAFE, pentru repornirea și modernizarea unor fabrici de armament din țară. Demersul vizează atragerea de companii de tehnologie alături de capacitățile locale, astfel încât echipamentele necesare Armatei Române să fie produse în parteneriat, iar competențele industriale existente să fie consolidate.

Miruță susține că, odată modernizate, facilitățile din industria de apărare pot intra în lanțurile europene de producție, realizând subcomponente pentru proiecte majore care nu pot fi dezvoltate integral la nivel național. În opinia sa, o astfel de integrare ar duce la creșterea capacității de producție pe teritoriul României, la localizarea unei părți mai mari din valoarea adăugată în economie și la consolidarea autonomiei strategice.

El a subliniat că astfel de decizii sunt discutate și stabilite la nivel european, motiv pentru care România trebuie să fie prezentă „acolo unde se decide”, cu proiecte și argumente clare.

În acest context, Radu Miruță a anunțat că a avut o discuție cu Andrius Kubilius, comisarul european pentru Apărare și Spațiu, despre viitorul capacităților de apărare ale Europei și despre rolul pe care România îl poate avea în acest efort comun.

Potrivit acestuia, dezvoltarea industriei de apărare nu depinde doar de resurse financiare, ci și de voință politică, parteneriate solide și un plan coerent de acțiune. El a susținut că România dispune de infrastructură, personal calificat și potențial industrial, iar prin programe europene precum SAFE sau EDIP și prin integrarea în lanțurile industriale europene, acest potențial poate fi transformat în rezultate concrete.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Uniunea Europeană și-a propus consolidarea pregătirii în domeniul apărării până în 2030, obiectiv care, potrivit lui Miruță, nu poate fi atins fără o bază industrială echilibrată și competitivă în toate statele membre.

„Ne facem temele acasă și ne apărăm interesele la Bruxelles. Pentru o industrie românească de apărare puternică, integrată și relevantă la nivel european”, a transmis acesta.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul-fantomă din România unde poți cumpăra un bloc întreg cu 49.000 de euro. Cartierul abandonat e ascuns...
Digi FM
Cum arată Ozana Barabancea după ce și-a făcut operație de ridicare a sânilor cu implant: „Luați-vă popcorn...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Pădurean, profesor la MIT, despre viața dominată de AI: "Instrument de antrenament al creierului, nu...
Film Now
Demi Moore, acuzată că și-a amenințat fostul ginere. Noi detalii ies la iveală în lupta pentru custodia...
Adevarul
Cazul elevei din Cluj care ar fi fost drogată la banchet: testele toxicologice, negative. Ce au descoperit...
Newsweek
Pensiile militare ar putea crește din acest an. Legea e în Parlament. Ce se întâmplă cu restul pensiilor?
Digi FM
Vești bune pentru elevi! Cât durează vacanța de vară în 2026 și când începe noul an școlar
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
O furnică minusculă provoacă îngrijorare în 22 de state. Pentru unii oameni, înțepătura sa poate fi mortală
Film Now
Ewan McGregor, marcat de filmul care i-a schimbat viața: „Sunt uimit de cât de bun e și acum, la 30 de ani de...
UTV
Mihai Petre și Elwira au publicat imagini rare de la nuntă. Cum arătau cei doi în urmă cu 18 ani