Raed Arafat, despre „pistolul” de la brâu: „Nu am permis port armă”. Ce poartă șeful DSU la curea

Data actualizării: Data publicării:
raed arafat cu ochelari
Raed Arafat. Foto: Facebook

Raed Arafat declară că nu poartă pistol, așa cum se susține într-o serie de postări care s-au viralizat în mediul online. Șeful Deprtamentului pentru Situații de Urgență afirmă că nu deține permis de port armă și că „pistolul” de la brâu sunt, de fapt, telefonul și stația radio.

Pe rețelele sociale s-au viralizat mai multe poze în care apare Raed Arafat, iar sub pulovăr, la șold, apare o umflătură care, susțin postările, ar ascunde un pistol. Raed Arafat spune că nu poartă pistol și nici nu are permis port armă.

„Pistolul care îl port la brâu.. conform afirmațiilor unor dezinformatori pe care, din păcate, le cred mulți dându-le share la aberațiile lor, este de fapt telefonul și stația radio pe care m-am obișnuit de ani de zile să le port la brâu! Știam de această poză care circulă de ceva timp însă ieri mi-a spus un prieten că din nou aceasta știre falsă a devenit virală după ce a fost postată pe un site din Târgu Mureș.

Ca fapt divers, eu nici nu am permis de port armă ca să port un pistol la brâu, așa cum pretind dezinformatorii!”, a scris Raed Arafat duminică pe Facebook, alături de mai multe poze în care arată că poartă un telefon și o stație la curea.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri