Raed Arafat prezintă documente, după acuzațiile într-un dosar de contrabandă cu un elicopter SMURD: „Sunt nefondate și contradictorii”

Data publicării:
raed arafat face declaratii de presa la guvern
Raed Arafat FOTO: Inquam Photos/ Eduard Vînătoru

Şeful DSU, Raed Arafat, transmite, joi, noi detalii despre dosarul de contrabandă în care a fost pus sub acuzare şi precizează că a purtat o corespondenţă cu mai multe instituţii ale statului, încă din perioada 2021 – 2022. Arafat a publicat, pe pagina de Facebook, mai multe documente, precizând că, infracţiunea de contrabandă prespune clandestinitate, exclusă în contiţiile unei corespondenţe cu instituţii oficiale.

Arafat a transmis, joi, pe Facebook, noi declaraţii cu privire la dosarul penal care vizează înlocuirea elicopterului prăbuşit în Republica Moldova şi în care a fost pus sub acuzare pentru contrabandă.

„Având în vedere solicitările repetate de informații cu privire la dosarul penal privind pretinsa contrabandă cu elicopter, formulez prezentele precizări în calitate de persoană pusă sub acuzare, în exercitarea dreptului legitim la apărare, consacrat de lege. Acest demers este realizat în consens cu avocații mei și nu reprezintă în niciun fel un afront la adresa justiției sau a activității organelor judiciare, față de care îmi reafirm întreaga disponibilitate de cooperare.

Ca urmare a comunicării oficiale a acuzației, am solicitat, în mod instituțional, clarificări cu privire la situația de fapt.

Am fost informat că toate aspectele referitoare la condițiile preluării elicopterului au făcut obiectul unor comunicări oficiale cu Direcția Generală a Vămilor și ANAF, atât anterior, cât și ulterior preluării acestuia de către IGAv. Au fost solicitate îndrumări explicite cu privire la procedura aplicabilă, inclusiv în ceea ce privește procedura vamală, iar toate demersurile au fost realizate întocmai, în conformitate cu indicațiile autorităților competente.
Mai mult, aceste informații au fost comunicate oficial organelor de urmărire penală încă din perioada 2021–2022. În susținerea celor de mai sus, anexez pozele cu corespondența relevantă.

În aceste condiții, în care toate activitățile au fost desfășurate transparent, cu consultarea directă a autorităților statului, formularea unor acuzații de contrabandă este nu doar nefondată, ci profund contradictorie în sine. Contrabanda presupune, prin definiție, clandestinitate. A vorbi despre o pretinsă „contrabandă” realizată prin corespondență oficială și cu implicarea instituțiilor statului echivalează cu o distorsionare evidentă a realității și a sensului legii,” se arată în mesajul postat pe Facebook.

Potrivit şefului DSU, „ceea ce se încearcă a fi prezentat drept infracţiune capătă, în mod absurd, forma unei «contrabande în favoarea statului» — o veritabilă «contrabandă altruistă», concept care nu are nimic în comun cu raţiunile dreptului penal”.

„De altfel, trebuie avut în vedere şi faptul că, potrivit soluţiei de clasare dispuse de DNA, au fost înlăturate suspiciunile privind existenţa unei mite sau a unui abuz în serviciu, ceea ce face cu atât mai greu de înţeles menţinerea unei construcţii acuzatorii care ignoră concluziile deja rezultate din analiza penală anterioară. Această construcţie artificială a acuzaţiilor nu poate fi interpretată decât ca rezultatul unei abordări de rea-credinţă, în care faptele cunoscute şi documentate sunt ignorate deliberat”, a precizat Arafat.

El menţionează că elicopterul a fost adus în România anul 2017, într-o perioadă în care IGAv nu se afla integral în coordonarea sa.

„Cu atât mai mult, aspectele administrative invocate în cauză nu intrau în coordonarea mea la acel moment, acestea intrând în sfera mea de coordonare doar începând cu anul 2020, în urma modificărilor aduse prin ordonanţă de urgenţă. Totodată, este necesar să se arate în mod clar că, potrivit cadrului legal aplicabil, contractele de asigurare, poliţa, ordonanţările şi celelalte documente aferente unor asemenea proceduri nu se semnează de către secretarul de stat. Aceste proceduri se derulează la nivelul IGAv, conform competenţelor stabilite de legislaţia în vigoare. În aceste condiţii, indiferent de situaţia de fapt sau de interpretarea juridică ce s-ar încerca a fi dată acestor operaţiuni, includerea mea într-o astfel de construcţie de răspundere apare ca fiind exagerată şi lipsită de un fundament real”, a adăugat şeful DSU.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Arafat afirmă, de asemenea, că plasarea sa ”într-o schemă de presupusă răspundere penală pentru activităţi administrative aferente unei perioade în care acestea nu se aflau în coordonarea mea şi care, în plus, nu intrau în competenţa mea directă de semnare sau aprobare, nu are suport factual real”.

”În mod inevitabil, concluzia care se desprinde este că nu se urmăreşte stabilirea unei răspunderi juridice în baza unor fapte concrete, ci denigrarea cu orice preţ atât a persoanei şi a imaginii mele, cât şi a activităţii DSU, pe baza unor acuzaţii prestabilite. Un asemenea demers depăşeşte limitele unei anchete obiective şi ridică serioase semne de întrebare cu privire la respectarea principiilor de legalitate, proporţionalitate şi bună-credinţă. Am încredere însă că o analiză obiectivă şi responsabilă a tuturor documentelor deja existente va conduce la clarificarea rapidă a situaţiei şi la restabilirea adevărului”, a adăugat Arafat.

Acesta a postat:

1. Adresa IGAv către Direcţia Generală a Vămilor (26.09.2017) – document prin care Inspectoratul General de Aviaţie solicită, înaintea preluării elicopterului, clarificări oficiale privind formalităţile vamale aplicabile introducerii în România a aeronavei primite ca despăgubire.

2. Răspunsul Direcţiei Generale a Vămilor / ANAF (03.10.2017) – document prin care autoritatea fiscal-vamală comunică regimul aplicabil operaţiunii şi precizează condiţiile/formalităţile necesare, inclusiv referirea la documentul T2L pentru confirmarea statutului unional.

3. Corespondenţă ulterioară IGAv cu autorităţile fiscale (22.11.2017) – mesaj de transmitere a formularului T2L primit la livrarea elicopterului şi de solicitare a confirmării că documentaţia este completă şi că nu mai sunt necesare alte formalităţi pentru recepţia corectă a aeronavei.

4. Extras din OUG nr. 1/2014, înainte şi după modificarea din 2020 – document comparativ care arată că, anterior modificării legislative din 2020, coordonarea asupra IGAv în raport cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă nu avea forma integrală consacrată ulterior, iar abia după modificare a

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Danu Spartanu, după bătaia cu Tolea Ciumac: „Mă doare capul. Până la nuntă, trece”. Ce i-a spus Marian...
Newsweek
România, țara unde 4 oameni se sinucid zilnic. Psiholog: Persoanele care au peste 60 ani, cele mai vulnerabile
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță