Sari la conținut
News Alert

Raport Transparency. Locul României pe harta corupției

România continuă să fie printre ultimele state din Uniunea Europeană când vine vorba despre modul în care este percepută corupţia în sectorul public, potrivit Digi24.

Ţara noastră se află pe locul 24, la egalitate cu Ungaria, dar peste Grecia, Italia şi Bulgaria, arată clasamentul publicat miercuri de organizaţia Transparency Internaţional.

Totuşi statisticile pentru ţara noastră înregistrează o îmbunătăţire comparativ cu anul trecut, când România era pe locul 26.

Acest lucru demonstrează, susţine organizaţia, că s-au făcut paşi importanţi spre integritate.

În fruntea clasamentului de anul acesta, ca ţară cel mai puţin influenţată de corupţie, se află Danemarca, la fel ca anul trecut, urmată de celelalte state nordice.

„Locul României în clasamentul internațional și european și orice punct în plus obținut trebuie analizat în context mai larg, inclusiv din prisma rezultatelor IPC la nivel global, care în valoare absolută înregistrează un regres, cele mai mari punctaje la acest moment fiind de 90 de puncte, față de anii anteriori în care se înregistrau și rezultate de 98 de puncte. O analiză obiectivă asupra modului în care a variat percepția asupra corupției în sectorul public din țara noastră din 1997, când a fost inclusă în IPC global, și până în prezent, relevă că România a făcut pași importanți spre integritate. Deși îmbunătățirea IPC nu a fost una liniară, din 1997 și până în prezent se constată un avans de 18 puncte. Această îmbunătățire a IPC este rezultatul eforturilor anticorupție ale instituțiilor naționale, fie ele de prevenire, de combatere sau de sancționare a corupției, dar și eforturilor societății civile care a contribuit substanțial la efortul de aliniere a acestora la standardele internaționale”, menționează raportul TI, potrivit Agerpres.

Documentul cuprinde un clasament al gradului de corupție în sectorul public, așa cum este perceput de mediul de afaceri și experți independenți din cele 176 de state incluse în analiză. Clasamentul este întocmit prin acordarea de puncte, pe o scală de la 0 la 100, în care 0 înseamnă 'foarte corupt', iar 100 'deloc corupt'. Pentru fiecare stat sunt utilizate între trei și 16 surse diferite, metodologiile utilizate de acestea fiind revizuite de Transparency International, pentru a se asigura că îndeplinesc standardele de calitate ale TI.

În 2016, pe primul loc la nivel global se află Danemarca și Noua Zeelandă, fiecare cu câte 90 de puncte, urmate de Finlanda (89 de puncte), Suedia (88 de puncte) și Norvegia (87 de puncte). Dintre statele Uniunii Europene, peste 80 de puncte au mai obținut Olanda (83 de puncte), Germania, Luxemburg și Marea Britanie, fiecare cu câte 81 de puncte.

Anul 2016 a demonstrat peste tot în lume că inegalitatea socială și corupția sistemică se susțin reciproc, ceea ce duce la nemulțumirea publicului față de clasa politică și oferă un teren fertil pentru apariția politicienilor populiști.

În 69% din cele 176 de state cuprinse în raportul privind IPC în 2016 scorul înregistrat este sub 50, pe o scală de la 0 ( 'foarte corupte') la 100 ('deloc corupte'), demonstrând astfel cât de masivă și răspândită este corupția din sectorul public în toată lumea, notează sursa citată. În acest an, mai multe țări au scăzut în clasamentul indicelui față de cele care și-au îmbunătățit această poziție, ceea ce arată necesitatea unor acțiuni urgente pentru remedierea situației.

Corupția și inegalitatea se întrețin reciproc, creând un cerc vicios între corupție, distribuția inegală a puterii în societate, precum și distribuția inegală a bogăției. După cum a demonstrat cazul Panama Papers, este încă foarte ușor pentru cei bogați și puternici să exploateze opacitatea sistemului financiar global pentru a se îmbogăți în detrimentul binelui public. ''În prea multe țări, oamenii sunt privați de satisfacerea majorității nevoilor de bază și se duc la culcare, în fiecare seară, flămânzi din cauza corupției, în timp ce aceia puternici și corupți se bucură de un stil de viață opulent, beneficiind de impunitate', a declarat José Ugaz, președintele Transparency International.

Etichete: transparency international , uniunea european , corputie romania , top tari corupte

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale