Sari la conținut

Răsturnare de situație în cazul tânărului lăsat să moară în fața unui bloc din Pitești. Legiștii au anunțat cauza decesului

Răsturnare de situație în cazul tânărului din Pitești aruncat dintr-o mașină  în fața unui bloc și care a murit. Legiștii au anunțat cauza decesului: asfixie prin edem pulmonar acut. În plus, este foarte posibil ca Alexandru Țuțulică să fi murit chiar în mașină, după ce a leșinat, și nu în fața blocului, așa cum s-a crezut până acum.

Samuel Roceanu, tânărul care conducea mașina de unde a fost aruncat Alexandru, le-a declarat polițiștilor că ar fi fost angajat pe post de șofer de trei tineri, printre care se afla și victima, scrie adevarul.ro. Rolul lui? Să îi transporte într-o localitate limitrofă Piteștiului, de unde cei trei ar fi cumpărat droguri.

Pe drumul înapoi spre oraș tinerii s-ar fi drogat. Lui Alexandru Țuțulică, în vârstă de 28 de ani, i s-ar fi făcut rău și ar fi „adormit”, a declarat Samuel, care ar fi vrut să-l ducă la spital. Acesta susține că ceilalți doi pasageri l-ar fi convins să nu o facă, motivând că nu ar fi prima dată când Alexandru se simte rău din cauza drogurilor - marijuana, posibil amestecată cu altă substanțe.

Locul decesului nu a fost încă stabilit clar, însă anchetatorii contactați de adevarul.ro spun că este posibil ca Alexandru să fi murit în mașină, înainte să fie aruncat pe trotuar.

Țuțulică fusese arestat preventiv, pentru 30 de zile, în 2017, sub acuzația de trafic de droguri de mare risc. Alături de el, DIICOT a reținut atunci alte 23 de persoane. Autoritățile bănuiau că cei 24 ar fi achiziționat din Marea Britanie canabinoizi sintetici, pe care îi preparau după rețete proprii, transportându-i astfel în substanțe psihoactive.

Suspectul a fost eliberat după 30 de zile de arest, în aprilie 2017, fiind cercetat sub control judiciar, măsură ridicată și ea în urmă cu o lună. Astfel ar fi putut lua legătura din nou cu membrii grupării din care făcea parte. Potrivit unor surse judiciare citate de adevarul.ro, cele două persoane care se aflau cu Țuțulică pe bancheta din spate a mașinii erau cercetate în același dosar.

Pe aceeași temă