Rata de infectare în București a atins 14,2 la mie

Data actualizării: Data publicării:
Oameni pe stradă cu mască, în București
Oameni pe stradă cu mască, în București. Foto: Profimedia Images

Rata de infectare în București a atins 14,2 la mia de locuitori, aceasta fiind o nouă valoare record pentru Capitală.

În urmă cu o lună, pe 11 septembrie, incidența era 1,37 la mia de locuitori, potrivit DSP.

În acest moment toate județele din România sunt în scenariul roșu, având o incidență peste 3 la mie, cu excepția județelor Harghita (2,42 la mie) și Covasna (2,25 la mie).

Restricțiile din Capitală

  • Carantina de noapte între 20:00 și 5:00 pentru persoanele nevaccinate. Cei vaccinați sau trecuți prin boală nu au nevoie de declarație;
  • Restaurante și cinematografe deschise la jumătate din capacitate pentru vaccinați și trecuți prin boală;
  • Evenimente private (nunți, botezuri) la jumatate din capacitate (cel mult 200 de persoane), pentru vaccinați și cei trecuți prin boală;
  • Activitatea în baruri, cluburi și discoteci este interzisă;
  • Săli de sport deschise la jumatate din capacitate pentru vaccinați și cei trecuți prin boală;
  • Activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună și sunt vaccinate sau trecute prin boală;
  • Magazinele se închid la ora 22:00.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri