Sari la conținut

Reacția Uber la decizia Primăriei Capitalei

A apărut prima reacție după ce consilierii municipali au decis că Uber şi Taxify vor deveni ilegale în Capitală, dacă administratorii lor nu-şi vor înfiinţa dispecerate. De astăzi, primăria generală a impus reguli noi şi pentru taximetrişti, după cum a anunţat primarul Gabriela Firea. Nu vor mai avea voie să refuze curse, trebuie să fie îmbrăcaţi decent şi nu au voie să vorbească la telefon sau să trimită SMS-uri în timpul călătoriilor. 

German Court Bans Uber Service Nationwide

FOTO: Guliver/Getty Images)

„La o primă vedere, modificările aduse azi în Consiliul Primăriei nu afectează serviciile ca Uber. Analizăm și vom reveni cu puncte de vedere sau propuneri în perioada următoare, pentru a evita posibile interpretări abuzive. Vrem să fim partenerii Primăriei București”, au declarat oficialii Uber.

Uber România a declarat în nenumărate rânduri că dorește să coopereze atât cu autoritățile, cât și cu ceilalți parteneri din industria transportului pentru a găsi o soluție viabilă, care să vină în întâmpinarea șoferilor parteneri, utilizatorilor, dar și a orașului.

Uber este prezent în patru orașe și are peste 450.000 de utilizatori România, a doua mare piață în Europa Centrală și de Est, după Polonia. Este, totodată, a cincea piață în UE, unde compania este prezentă în 21 de state membre și peste 60 de orașe.