Regizor francez celebru, despre actorii generați prin Inteligența Artificială: „Peste doi ani, nimănui nu-i va mai păsa”

Data publicării:
Mathieu Kassovitz
Mathieu Kassovitz. Foto: Profimedia
Din articol

Mathieu Kassovitz, actor și regizor francez celebru, este acum convins că viitorul cinematografiei va fi generat de inteligenţa artificială.

Kassovitz a numit această tehnologie „ultimul instrument artistic de care avem nevoie” şi a respins îngrijorările legate de faptul că IA ar putea fura proprietatea intelectuală a altor artişti, declarând pentru The Guardian: „La naiba cu drepturile de autor”. 

Regizorul şi actorul premiat, care realizează un film bazat aproape în întregime pe inteligenţă artificială, inspirat dintr-o revistă de benzi desenate din perioada războiului din anii 1940, creată de Edmond-François Calvo, a prevăzut, de asemenea, că primele vedete de cinema generate de IA nu vor întârzia să apară. Kassovitz a declarat că, în timp ce alţi cineaşti se temeau că personajele umane generate cu IA ar putea părea lipsite de suflet, el a fost recent uimit să vadă unul cu „o emoţie în privire care m-a făcut să tremur”.

„În acest moment, toată lumea e speriată”, a spus el. „Dar peste câţiva ani, vor exista nişte supervedete ale IA cu adevărat remarcabile. Vor fi actori generaţi de IA cu milioane de fani. Vor fi prezenţi în telefoanele voastre şi, atunci când vor avea o campanie de promovare pentru un film, veţi putea vorbi direct cu ei”.

Susţinerea sa fără rezerve a inteligenţei artificiale ca viitor al cinematografiei a fost exprimată în cadrul celei de-a doua ediţii a Festivalului Mondial de Film dedicat IA, care a avut loc la Cannes.

În această lună, Festivalul de Film de la Cannes a anunţat interzicerea filmelor realizate cu ajutorul IA în cadrul secţiunii sale oficiale de competiţie. Preşedinta festivalului, Iris Knobloch, a declarat că „AI imită foarte bine, dar nu va simţi niciodată emoţii profunde”.

Kassovitz, care a câştigat şi premii pentru interpretare, a recunoscut că „îi frânge inima” să vadă cât de convingătoare poate fi o interpretare generată de IA, dar a subliniat că aceasta necesită în continuare implicarea actorilor în ceea ce priveşte vocile.

El a anunţat, de asemenea, că înfiinţează un studio de film bazat pe inteligenţă artificială la Paris, pe care l-a comparat cu înfiinţarea de către George Lucas a companiei de efecte speciale Industrial Light and Magic în 1975, pentru producţia filmului „Războiul stelelor”. Având în vedere progresele rapide înregistrate de IA în domeniul video, Kassovitz a suspendat pregătirile pentru adaptarea cinematografică a romanului său, „The Beast is Dead”, pentru a explora posibilităţile oferite de această tehnologie.

Studiourile tradiţionale din SUA şi Europa estimaseră costul efectelor vizuale pe care le dorea la 50-60 de milioane de dolari, dar cu ajutorul AI acesta va fi de 25 de milioane de dolari, a spus el.

IA în filme

Declaraţiile sale au venit într-un moment în care studiourile de la Hollywood încep să integreze tot mai mult inteligenţa artificială în producţiile cinematografice, prin investiţii în companii din domeniul AI şi angajarea unor lideri din sectorul tehnologic pentru a coordona această nouă tehnologie. Susţinătorii o consideră un instrument care ar putea permite realizarea de filme mai ieftine şi mai creative, deschizând arta către o gamă mai largă de creatori şi permiţând realizarea unui număr mai mare de filme. David Ellison, şeful Paramount, care a cumpărat recent Warner Bros şi este fiul miliardarului din domeniul tehnologiei Larry Ellison, a declarat: „IA este deja aici şi va aduce schimbări radicale în toate aspectele activităţii”.

Săptămâna trecută, Val Kilmer, vedeta filmelor „Batman Forever” şi „Top Gun”, care a decedat în urmă cu un an, a apărut într-un trailer al filmului „As Deep as the Grave”, o nouă producţie în care interpretarea sa a fost generată de IA, cu acordul moştenitorilor săi.

Însă criticii acestei tehnologii se tem că filmele realizate cu ajutorul IA nu au suflet şi vor face ca actorii, compozitorii şi artiştii creativi să devină inutili. Scriitorii, regizorii şi muzicienii ripostează, de asemenea, împotriva companiilor tehnologice care antrenează modele de AI folosind operele lor protejate de drepturi de autor, fără consimţământul lor şi fără a le oferi o compensaţie.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta mama Ancăi Țurcașiu. Imaginea rară postată de artistă i-a impresionat pe fani: „Tulburător de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
O bacterie „devoratoare de carne” se înmulțește rapid în Marea Neagră. Și turiștii de pe plajele din România...
Newsweek
Casa de Pensii, mesaj către pensionari: Mai repede vă face dreptate instanța decât noi. Banii se iau mai ușor
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Cine este noul Hercule Poirot. Actorul care îl înlocuiește pe legendarul David Suchet devine cel mai tânăr...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani