Restricții draconice și amenzi uriașe în Hong Kong, în contextul „valului 3” de coronavirus. Masca devine obligatorie în public

Data publicării:
Trecători purtând mască sanitară în Hong Kong
Foto: Getty Images

Guvernul din Hong Kong urmează să revină la restricții draconice și sancțiuni pe măsură pentru încercarea limitării celui de-al treilea val de infectări cu coronavirus cu care se confruntă metropola în aceste zile, relatează CNN.

Purtarea măștii sanitare va deveni obligatorie peste tot în public, iar circulația grupurilor mai mari de 2 persoane va fi interzisă. Oficialii din Hong Kong se străduiesc în ultimele săptămâni să țină sub control o nouă creștere puternică a numărului de infectări.

Luni, un oficial din executivul metropolei a anunțat că purtarea măștii sanitare va deveni obligatorie în spațiilor publice și în interior dar și în exterior, această noua măsură urmând să intre în vigoare începând de miercuri, iar cei care nu respectă regulile pot fi amendați cu echivalentul a până la 550 de euro.

„Situația epidemică este critică”, a spus Matthew Cheung, oficial în guvernul din Hong Kong. El a menționat că „următoarele săptămâni sunt cruciale” pentru fosta colonie britanică, în ce privește epidemie de coronavirus.

Restricțiile vin în contextul unui așa numit „al treilea val”, a cărui origine este încă necunoscută, însă transmiterea comunitară continuă să fie crescută.

Editor: Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri