Revine în discuție problema cadourilor scumpe de 8 Martie, din şcoli. Daniel David: „Avem o lege, să o respectăm!”

Data publicării:
Daniel David, ministrul Educaţiei şi Cercetării
Daniel David, ministrul Educaţiei şi Cercetării / Foto: Inquam Photos/Gyozo Baghiu

Oficiali din Ministerul Educaţiei au vorbit, joi, despre obiceiurile unor părinţi de a colecta sume mari de bani pentru a oferi cadouri scumpe profesoarelor.

Răspunzând unor întrebări, reprezentanţii Ministerului au arătat că există o lege care interzice colectarea de bani. „Nu putem inventa o altă reglementare în care să îi rugăm pe colegii noştri să respecte legea”, spune ministrul Daniel David.

„Mereu ne gândim să mai dăm o lege ca să respectăm legea. Nu se poate! Avem o reglementare, pot să facă sesizări către Inspectorate sau către noi părinţii nemulţumiţi, pot să facă profesorii, directorii. În condiţiile în care ai lege, ea trebuie aplicată. Putem cere inspectorilor să fie mai atenţi la astfel de acţiuni care există în şcoli, dar mai mult nu putem să face decât să aplicăm legea nu putem inventa o altă reglementare în care să îi rugăm pe colegii noştri să respecte legea”, a afirmat ministrul Educaţiei, Daniel David, răspunzând unei întrebări.

La rândul său, secretarul de stat din Ministerul Educaţiei Sorin Ion a explicat că există reglementare care interzice colectarea de fonduri. Acesta subliniază că ministerul nu doreşte să devină „Grinch ai mărţişorului”, subliniind că speră ca profesorii să nu condiţioneze calitatea actului didactic de cadourile primite.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meseriile pe care tinerii le-au ocolit ani la rând sunt acum la mare căutare. Salariile ajung la 7.000 de euro
Digi FM
Alina Pușcău, noi detalii despre lupta cu cancerul: „Mi-a fost rău. E greu, dar Dumnezeu face minuni”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia, descoperită din întâmplare în liceu de Nick de la N&D. Ce i-a spus artista când a fost rugată să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
„Pe Via poți să mergi ore întregi fără să vezi un alt om”. Comparația virală între Via Transilvanica și...
Newsweek
Ce pensie va avea un pensionar care a muncit 35 ani pe un salariu între 4.000 și 5.000 lei?
Digi FM
Doi pensionari din Roma fac senzație pe internet după ce au fost filmați dansând în stradă. Ce mesaj au...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Rață prinsă cu „viteză excesivă” în Elveția. O rață a zburat prea repede și acum 7 ani, în același loc
Film Now
Kaia Gerber și Homer Gere, ședință foto inedită pentru Vogue. Cum au abordat divorțul dintre Cindy Crawford...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...