Video Robert Negoiță, întrebat dacă trebuie redus numărul de angajaţi din Guvern: Da! Mai puțin cu amante, cu cumetrii

Data actualizării: Data publicării:
robert negoita 2019-02-03 instant cex-8498 - george calin inquam
Foto: InquamPhotos / George Călin

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a declarat, joi, înaintea Comitetului Executiv PSD, că numărul de ministere și numărul de angajați din Guvern trebuie reduse, precizând că trebuie "mai puțin cu amante, cu cumetrii...". Edilul a spus că el a disponibilizat până acum 250 de oameni din primărie.

"Da! Și mai ales numărul de angajați. Mai puțin cu amante, mai puţin cu cumetrii, mai puțin cu din astea ... da, da, da, mult mai puțin. Eu în presă am văzut. (...) Consider că este absolut necesar, sunt două lucruri absolut necesare: 1. să transparentizăm activitatea Guvernului și a administrației centrale în general. Este cea mai lipsită de transparență publică administrație din Europa. Este inadmisibil, noi nu suntem Africa, nu suntem Congo. 2. Să transperentizăm activitatea, adică vreau să văd și eu câți angajați are ministerul cutare și care e fișa postului pentru fiecare și activitatea lor zilnică, ceea ce noi, la Primăria Sectorului 3, tocmai aprobăm astăzi, în ședință de Consiliu. Toate ministerele, nu unul în mod special", a declarat Robert Negoiță.

Edilul a precizat că va continua disponibilizările la Primăria Sectorului 3.

"Anul trecut, am disponibilizat peste 200 de oameni din Primăria Sectorului 3, iar anul acesta, până acum, undeva peste 50 de persoane până acum și, până la finalul anului o să rezolvăm problema asta", a mai spus Robert Negoiță.

Sursa: mediafax

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri