România, retrogradată în raportul Departamentului de Stat privind traficul de persoane

trafic de persoane foto

Raportul Departamentului de Stat privind traficul de persoane arată că instituţiile guvernamentale din România nu îndeplinesc în totalitate standardele minime pentru eliminarea traficului de persoane. Țara noastră a fost retrogradată pe lista de supraveghere de nivelul 2, potrivit documentulului citat de MEDIAFAX.

Instituţiile guvernamentale din România nu îndeplinesc în totalitate standardele minime pentru eliminarea traficului de persoane, dar depun eforturi semnificative în acest sens. Aceste eforturi includ inculparea mai multor presupuşi traficanţi şi adoptarea unei strategii naţionale pe cinci ani şi a unui plan naţional de acţiune. Cu toate acestea, instituţiile guvernamentale nu au demonstrat intensificarea eforturilor comparativ cu perioada evaluată anterior. Instanţele judiciare au condamnat un număr semnificativ mai mic de traficanţi, iar autorităţile au identificat un număr considerabil mai redus de victime, continuând un declin de mai mulţi ani al acestor eforturi. Corupţia endemică şi presupusa complicitate în infracţiunile asociate traficului au persistat fără a fi sancţionate, în special cazuri de exploatare a minorilor aflaţi în centre de plasament administrate de stat”, arată Raportul Departamentului de Stat pe anul 2019 privind Traficul de Persoane, citat într-un comunicat de presă al Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti.

Departamentul de Stat anunţă că „România a fost retrogradată pe lista de supraveghere de nivelul 2”.

Raportul recomandă intensificarea acţiunilor de investigare şi de punere sub acuzare a suspecţilor în cazuri de trafic de persoane, precum şi a oficialilor care sunt complici, precum şi emiterea unor sentinţe proporţionale cu gravitatea infracţiunilor.

De asemenea, sunt necesare eforturi pentru instruirea oficialilor implicaţi în procedurile judiciare şi oferirea de susţinere organizaţiilor nonguvernamentale le care le oferă asistenţă victimelor, potrivit documentului.

În general, victimele nu au beneficiat de susţinere adecvată în timpul procedurilor judiciare. În 2018, 349 de victime implicate în proceduri penale au accesat servicii disponibile oferite persoanelor care colaborează cu autorităţile; aceste servicii au inclus tranportul victimelor spre instanţe şi readucerea acasă. Chiar dacă instituţiile le-au oferit asistenţă juridică victimelor, în multe cazuri avocaţii repartizaţi nu au experienţă în colaborarea cu victimele traficului de persoane”, constată raportul.

Digi OnlineLive
Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate