România trimite aeronave Medevac pentru victimele incendiului din Crans-Montana. Şase tineri cu arsuri grave sunt transferaţi în Franța

Data actualizării: Data publicării:
Aeronavă România
România a pregătit o aeronavă care va transporta şase tineri cu arsuri grave în urma incendiului de la Crans-Montana. Sursa foto: Facebook/ Radu Miruță

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat o hotărâre privind punerea la dispoziţie a unei capacităţi aeriene de transport medicalizat (Medevac) în sprijinul autorităţilor elveţiene, în urma solicitării formulate de Confederaţia Elveţiană prin intermediul Mecanismului European de Protecţie Civilă.

ACTUALIZARE Potrivit Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), transportul medical este realizat cu aeronave ale Ministerului Apărării Naţionale, configurate pentru misiuni medicale, iar asistenţa pe durata zborurilor este asigurată de personal medical specializat din cadrul UPU SMURD Bucureşti.

Misiunile se desfăşoară sub coordonarea DSU, în conformitate cu procedurile europene.

Şeful DSU, Raed Arafat, a declarat că, la nevoie, poate fi utilizat unul dintre avioanele militare pentru transferul pacienţilor critici sau mai puţin critici către unităţi medicale specializate din alte state europene.

Astfel, o aeronavă a Ministerului Apărării Naţionale este deja pregătită pentru o misiune medicală pe ruta Lausanne - Paris, în vederea transferului pacienţilor cu arsuri grave către spitale din Franţa.

De asemenea, vineri, o altă aeronavă a Forţelor Aeriene Române a fost folosită pentru transportul unui pacient român cu arsuri către Belgia, iar la întoarcere a adus în ţară alţi pacienţi aflaţi la tratament.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ȘTIREA INIȚIALĂ

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a anunțat, vineri, 2 ianuarie, că o aeronavă militară românească este pregătită să decoleze pentru a transporta șase tineri cu arsuri grave, răniți în incendiul produs în stațiunea montană Crans-Montana. Decizia a fost luată în urma hotărârii Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

Potrivit ministrului, aeronava urmează să efectueze un zbor umanitar pe ruta Lausanne - Paris, pacienții urmând să fie transferați către spitale din capitala Franței.

„Zilele acestea a fost din nou solicitat sprijinul Armatei pentru misiuni umanitare. Și da, Armata ajută fără a sta pe gânduri, fără a întreba cine plătește cheltuielile sau dacă au fost ori nu prevăzuți bani în buget. Voi regla aceste aspecte în bugetul anului 2026”, a scris ministrul Apărării, într-o postare pe Facebook.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Radu Miruță a subliniat că decizia de a aproba zborurile umanitare a fost una imediată, invocând caracterul uman al intervenției.

„Pentru că dincolo de grade și funcții, Armata înseamnă oameni. Viața nu alege între bogat și sărac, între ministru și portar. Când cineva are nevoie, nu întrebi „de ce” sau „cât costă”. Acționezi”, a transmis acesta.

Ministrul a făcut referire și la zborul umanitar realizat vineri de o aeronavă C-27J Spartan a Forțele Aeriene Române, pe ruta Otopeni - Craiova - Bruxelles, precum și la cea de-a doua misiune umanitară, organizată la solicitarea Elveția.

În acest context, Elveția a activat Mecanismul de protecție civilă al UE, anunțul fiind făcut joi seară de președinta Comisia Europeană, Ursula von der Leyen.

Franța a început deja să primească răniți în spitalele sale.

Incendiul izbucnit într-un bar aglomerat din stațiunea Crans-Montana, în noaptea de Anul Nou, s-a soldat cu cel puțin 40 de morți și 115 răniți, mulți dintre aceștia suferind arsuri grave.

Ancheta autorităților elvețiene este în desfășurare.

CITEȘTE ȘI: Cine este prima victimă identificată după incendiul din Crans-Montana. Circa 100 de răniţi sunt „în stare de urgenţă absolută”

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Buletinul nou cu care nu poți ieși din România. Aproape 10% dintre cei care și-au schimbat actul l-au ales
Digi FM
Un tânăr român a murit în mașina părinților, în Italia. Aceștia au crezut timp de 100 km că fiul lor doarme
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Petrecere spectaculoasă în Grecia pentru Madonna. Cum s-a distrat de ziua ei alături de copii și iubitul în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Am crescut admirându-l pe Leonardo DiCaprio pe marele ecran”. Mărturisire emoționantă a lui Sebastian Stan
Adevarul
„Toamna va fi dominată de jocurile politice”. Mizele care pun presiune pe partide
Newsweek
Casa de pensii schimbă data la care va livra pensia pe card în septembrie. Care e motivul?
Digi FM
Lewis Hamilton, fotografie romantică pe plajă alături de Kim Kardashian. Postarea de 3,4 milioane de like-uri
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Cum arată top 8 cel mai bine vândute filme. „Spider-Man: Brand New Day” intră în clubul blockbusterelor de 2...
UTV
Salma Hayek a devenit bunică la 59 de ani. Momentul adorabil alături de nepotul ei