Românii pot face propuneri pentru salvarea clădirilor istorice

Data publicării:
cladiri patrimoniu

Românii care ştiu clădiri monument care riscă să se ruineze le pot propune luna aceasta pe o listă UNESCO, pentru a primi protecţie. De altfel, până pe 23 decembrie, ţara noastră îşi va revizui lista monumentelor istorice propuse pentru patrimoniul UNESCO. Totodată vor fi refăcute dosarele pentru Ansamblul Constantin Brâncuşi de la Târgu Jiu, Centrul Istoric al Sibiului, Satul Rîmetea şi Roşia Montană. Sunt iniţiative concrete la care se vor adăuga şi unele care vizează clădiri din patrimoniul industrial, expus de regulă riscului de demolare pentru a face loc unor malluri sau ansambluri rezidenţiale.

Iniţiativa trebuie să fie a proprietarilor sau administratorilor de monumente. Doar ei pot solicita finanţarea. Şi dat fiind că patrimoniul industrial nu a fost finanţat nu pot să nu mă gândesc la Moara Asan, sau mai degrabă la Halele Malaxa, pentru un studiu de fezabilitate şi proiect de restaurare, dat fiind ca ele se află în proprietate publică”, spune Ștefan Bîlici, director interimar al Institutului Național al Patrimoniului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri