Rusoaicele însărcinate merg în Argentina pentru a naște. „Toată lumea caută opțiuni pentru situația actuală din Rusia”

Data actualizării: Data publicării:
Rusoaicele însărcinate merg în Argentina pentru a naște
Rusoaicele însărcinate merg în Argentina pentru a naște. Foto: Profimedia Images

De la începutul invadării Ucrainei de către Rusia, mii de ruși s-au mutat în Argentina. Printre aceștia se numără femei însărcinate care au venit în țară cu scopul de a naște, relatează The Guardian

Deși fenomenul de a călători în alt stat pentru a naște nu este unul nemaiîntâlnit în rândul femeilor din Rusia, izolarea Moscovei ca urmare a războiului din Ucraina a făcut din Argentina, unde rușii pot călători fără viză, destinația de preferat pentru familiile care doresc să le ofere copiilor privilegiile unei a doua cetățenii. Convocarea președintelui Vladimir Putin a sute de mii de rezerviști militari ar fi încurajat de asemenea această tendință.

Georgy Polin, șeful departamentului consular al Ambasadei Rusiei în Argentina, a estimat că între 2.000 și 2.500 de ruși s-au mutat în Argentina în acest an, dintre care multe persoane erau rusoaice care plănuiau să nască în țară. „Anul viitor, acest număr poate crește la 10.000”, a spus Polin. Cifrele exacte despre câte femei ruse călătoresc în Argentina special pentru a da naștere sunt însă greu de estimat.

Rusoaicele care se mută în Argentina pentru a naște acum plătesc între 1.000 și 8.000 de lire sterline unor brokeri care oferă servicii ce variază de la găsirea unor traducători și asistență, ajutor în privința documentelor necesare și până la organizarea de ședințe foto cu nou-născutul. „Buenos Aires este solicitat chiar acum. Este singura destinație cu care lucrăm în prezent”, a spus Eva Pekurova, care conduce o agenție care organizează documente de călătorie, cazare și spitalizare pentru rușile însărcinate care nasc în străinătate.

Rușii nu au nevoie de viză pentru a vizita Argentina, iar Pekurova spune că prelungirea șederii standard de 90 de zile și aplicarea pentru permisul de ședere sunt proceduri destul de simple. Unul dintre avantajele de bază ale unui pașaport argentinian, a spus aceasta, a fost că cetățenii săi puteau efectua călătorii pe termen scurt în 171 de țări fără viză, inclusiv UE, Regatul Unit și Japonia, iar obținerea unei vize pe termen lung pentru SUA „nu era un lucru foarte dificil”.

Chiar și înainte de război, rușii puteau merge fără viză în doar aproximativ 80 de țări. După ce Putin și-a trimis trupele în Ucraina, mai multe țări europene au făcut practic imposibile vizitele rușilor, în timp ce linii de așteptare de o lună pentru vize s-au format la consulatele vestice de la Moscova cu personal insuficient. „Toată lumea caută opțiuni pentru situația actuală din Rusia. Prin acordarea copilului meu un pașaport argentinian, îi ofer libertate”, spune Pekurova.

Pe lângă privilegiile unui pașaport argentinian, clienții ruși au ales Buenos Aires pentru calitatea înaltă a asistenței medicale, atât private, cât și publice, mai spune ea. Părinții străini ai unui copil născut în Argentina au, de asemenea, o cale relativ ușoară către cetățenia argentiniană, care poate fi aranjată în mai puțin de doi ani.

Într-un grup de chat numit Giving Birth in Argentina, în aplicația rusă de mesagerie Telegram, peste 3.000 de membri, majoritatea viitoare mame, fac schimb de sfaturi despre cele mai bune secții de maternitate din Buenos Aires sau despre unde să obțină cetățenia pentru copii.

Polina Cherepovitskaya, care a născut la începutul acestei luni, la maternitatea spitalului Sanatorio Finochietto, din animata Buenos Aires, este una dintre sutele de rusoaice care au călătorit în ultimul an în capitala Argentinei pentru a naște. „A fost o nebunie, erau cel puțin opt femei ruse însărcinate care așteptau în fața mea”, a spus Cherepovitskaya, un designer de bijuterii stabilit anterior la Moscova, într-un interviu telefonic pentru The Guardian.

„Am aflat că sunt însărcinată la scurt timp după ce a început războiul din Ucraina”, și-a amintit Cherepovitskaya. „Deoarece am văzut că granițele au început să se închidă rapid în jurul nostru, am știut că trebuie să găsim un loc în care să putem călători cu ușurință. Un pașaport argentinian îi va deschide multe uși copilului meu.”

Cherepovitskaya și soțul ei, care amândoi au părăsit Rusia la scurt timp după începerea războiului din Ucraina, plănuiesc acum să rămână la Buenos Aires și să solicite pentru ei înșiși cetățenia argentiniană, proces care este simplificat deoarece acum sunt părinții unei fiice argentiniene.

Argentina are o istorie de primire a migranților ruși. La sfârșitul secolului al XIX-lea, mulți evrei ruși, fugind de sărăcie și de pogromuri, au traversat Atlanticul, în timp ce un val mai mic de ruși a sosit după prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri