S. Halep: Staff-ului meu vreau să-i transmit că am fost puţin nebună în teren azi, iertaţi-mă!

Data actualizării: Data publicării:
Rogers Cup Montreal - Day 7
Foto: Guliver/Getty Images

Simona Halep a declarat, duminică seară, că simte că la Rogers Cup şi-a atins cel mai bun nivel de joc, chiar dacă a venit după o pauză mai lungă. Ea a sublinit că este minunat să poată vorbi din nou la ceremonia de premiere, din postura de câştigătoare.

"Este minunat să pot vorbi din nou la ceremonia de premiere, din postura de câştigătoare. Simt că mi-am atins cel mai bun nivel de joc chiar dacă am venit după o pauză lungă. Mă simţeam aproape moartă după prima zi, dar am luptat. Sloane, este o plăcere să joc cu tine, mă faci mereu să joc cât mai bine. Staff-ului meu vreau să-i transmit că am fost puţin nebună în teren azi, iertaţi-mă, dar hai să mai facem asta, e minunat", a declarat Halep la ceremonia de premiere.

Prezentatorul ceremoniei a spus şi în română: doamnelor şi domnilor, în momentul prezentării sportivei române.

Simona Halep, locul I WTA, a câştigat al 18-lea turneu din carieră, al treilea în acest an, al doilea la Montreal, după ce s-a impus, duminică, în finala Rogers Cup, cu scorul de 7-6 (6), 3-6, 6-4, în faţa americancei Sloane Stephens, locul 3 WTA.

Simona Halep, în vârstă de 26 de ani, disputat a XXXII-a finală din carieră, a cincea din acest an. Ea a câştigat 18 finale până acum.

FOTO Getty Images

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri