Exclusiv Salvamontiștii au pornit din nou în căutarea britanicului dispărut în Bucegi: „Avea un început de hipotermie”

Data actualizării: Data publicării:
tanar-britanic-cautari-bucegi
Intervenție Salvamont. Foto: Facebook/Salvamont Brașov

George Smyth, tânărul britanic dispărut în Munții Bucegi în urmă cu aproape 2 săptămâni, este căutat în continuare. Șeful Salvamont Brașov, Sebastian Marinescu, a declarat joi, la Digi24, că acesta ar fi plecat din Poiana Brașov și că ar fi vrut să ajungă la vârful Omu. Există un risc de avalanșă în zonă, iar în cazul în care acesta nu va fi găsit în următoarele zile, acțiunile de căutare vor fi oprite, a mai precizat Marinescu.

„Am decis împreună cu colegii mei să mai încercăm încă o dată, deoarece vremea nu se anunță foarte bine. Este un risc de avalanșă în zonă, se anunță inclusiv ninsori în perioada următoare, și dacă nu va fi găsit în următoarele zile, din păcate, acțiunile de căutare vor trebui sistate. Din informațiile pe care le avem și am reușit cu familia să reconstruim traseul, se pare că el a plecat totuși din Poiana Brașov și ar fi vrut, la un moment dat, să ajungă la Omu. Era pasionat de munte, îi plăcea să meargă pe vârfuri. Acest lucru este contradictoriu cu ce afirmă presa britanică, din păcate, că ar fi vrut să ajungă la Castelul Bran, la Contele Dracula”.

Șeful Salvamont Brașov a precizat că tânărul de 18 ani a fost căutat inclusiv cu drone: „El a fost căutat cu drone. După ultimul apel la 112, colegii mei au ajuns la aproximativ 50 de minute și nu a mai fost găsit în zonă. Noi i-am recomandat, în urma localizărilor, după ce am strâns două seturi de coordonate, să continue deplasarea, deoarece se vedea foarte clar că el este spre traseu spre cabana Mălăești, ceea ce ar fi fost foarte bine, având în vedere că avea un început de hipotermie și această deplasare ar fi putut întârzia hipotermia severă, pentru că ar fi produs căldură. Din păcate, nu s-a întâlnit cu salvatorii montani și aceștia nu l-au găsit. Era ceață foarte deasă, nu se vedea la 10 metri în față, motiv pentru care rucsacul a fost văzut doar a doua zi în proximitatea locației în care a fost efectuat primul apel”.

Sebastian Marinescu a precizat că George Smyth avea în rucsac o butelie și un sac de dormit și că nu-și explică de ce tânărul nu le-a folosit: „Considerăm totuși că ar fi vrut să renunțe la greutate pentru a reuși să deplaseze mai ușor”. 

Întrebat dacă este departe zona unde a fost găsit rucsacul de cabana Mălăiești, șeful Salvamont Brașov a precizat că aceasta se află la circa o oră și jumătate. 

„Din informațiile pe care le avem, noi credem că a trecut undeva pe la ora 9:00 pe la cabana Mălăești. Nu a intrat înăuntru, deși era deja întuneric. Vremea în ziua respectivă a fost rea, toată ziua de dimineață a fost ceață, a plouat, chiciură. El, cu toate acestea, a continuat traseul.

Există un risc de avalanșă. Ne expunem la orice acțiune, mai ales în zonele respective. Riscul există, bineînțeles, dar suntem echipați corespunzător. Avem grijă,  nu intrăm pe văile și în locațiile în care vedem că ar putea să se producă avalanșe și căutăm în proximitate, tocmai în ideea în care el ar fi lăsat rucsacul și ar fi plecat înapoi spre cabană și s-ar fi întâmplat ceva ulterior”.

Întrebat dacă este luată în calcul varianta folosirii unui elicopter Black Hawk: „Da, elicopterul ne-a ajutat miercuri pentru a transporta echipele suplimentare din Brașov către locația respectivă, deoarece, dacă am fi plecat din Brașov pe drum până acolo, am fi făcut 4h aproximativ, ceea ce scurtează foarte mult timpul de căutare. Astfel că, colegii de la DSU ne-au sprijinit cu acest elicopter, tocmai pentru a ajunge mult mai repede și a lungii perioada de căutare”.

Editor : A.M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adda, confesiune din vacanță și imagini în costum de baie: "Eram supărată că nu am reușit să slăbesc 4 kg"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filme cu Tom Holland. Cele mai bune producții cu actorul din „Spider-Man”
Adevarul
Cum au fost păcăliți spionii europeni de o sursă de la Kremlin. Generalul care a sfidat propriile servicii...
Newsweek
Ce contribuții nu sunt luate în considerare la pensie? Înalta Curte a lăsat un pensionar fără 19.400 lei
Digi FM
Cum arată corveta livrată de Turcia României. E prima navă de luptă nouă care se alătură flotei în peste 30...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Cine e actrița considerată revelația din "Odiseea". Tom Holland și Matt Damon, în rolurile carierei
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...