Video Analize vitale făcute din donații într-un spital din țară. Soluția găsită în lipsă de bani: serviciul medical a fost scos la licitație

Data publicării:
medic cardiolog explica pe bolile inimii
Bolile cardiovasculare reprezintă prima cauză de mortalitate în România. Credit foto: Guliver/Getty Images

Analize la inimă o singură dată pe lună și cu bani din donații. Se întâmplă la spitalul din Târgu Jiu, unde autoritățile locale nu au găsit bani pentru cumpărarea unui angiograf, aparat care ajută medicii să examineze vasele de sânge. Pentru a scuti pacienții de drumuri de sute de kilometri, serviciul a fost scos la licitație. Însă firma privată care a câștigat nu poate oferi ajutor decât o dată pe lună.

„Vasul acesta e îngustat 90% în două locuri și, practic, dacă acest vas s-ar închide complet și nu ar mai circula sângele prin el, s-ar produce un infarct miocardic acut”, explică un medic.

Prețul unui angiograf este de aproximativ 700 de mii de euro. Reprezentanții spitalului din Târgu Jiu spun, însă, că și dacă ar fi avut bani pentru a cumpăra aparatul, nu ar fi avut medici care să îl folosească.

Anamaria Ianc, jurnalist Digi24: Pacienții internați în secția de Cardiologie de la Spitalul Județean Târgu Jiu vor putea beneficia de intervenții care le pot salva viața, făcute cu ajutorul acestui angiograf. Nu vor putea fi tratați, însă, decât o dată sau de două ori pe lună.

Medicii care efectuează consultațiile vin de la Craiova.

Eugen Țieranu, medic cardiolog interventionist: E o muncă grea. Din păcate, nu putem să asigurăm continuitate, să spun așa, adică permanență.

Radu Stăvaru, medic cardiolog interventionist: Sunt pacienți care pot aștepta și pacienți care nu pot aștepta. Cei care nu pot aștepta, conform protocolului în vigoare, vor fi trimiși la Craiova, care este cel mai apropiat centru.

Dacă exisă complicații ale afecțiunii cardiace, pacienții riscă să se confrunte cu infarctul miocardic acut.

Adela Morega, cardiolog la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu: În general, cam 7% din pacienții internați în Cardiologie se transferă anual în centrele universitare. Există zile și zile. Am avut zile cu 4 infarcturi, există zile și fără niciun infarct.

Autoritățile județene dau asigurări că dacă sponsorizarea venită din mediul privat se va opri, vor găsi fonduri pentru a continua proiectul.

Cosmin Popescu, președinte Consiliul Județean Gorj: De foarte multe ori, în România s-a luat aparatură și nu este folosită. Important este că avem lângă noi doi doctori de excepție. Puteam să luăm acest aparat, dar nu găseam cadre medicale.

Bolile cardiovasculare reprezintă prima cauză de mortalitate în România.

reporter: Anamaria Ianc
operator: Ionuț Voinea

 

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are un subofiţer în 2026: Sumele, dezvăluite chiar de militari
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Ungaria-Rusia, o poveste cu năbădăi de peste un secol și jumătate. De la ură viscerală la planuri comune de...
Newsweek
Ce pensie trebuie să ai ca să pui și bani deoparte? Mâncarea costă 1.000 lei. Facturile: 550, medicamente: 320
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...